Iancu Guda: Cifrele arată foarte prost. Aterizăm către un deficit de cel puțin 9%
Deficitul bugetar crește rapid. Diferența dintre venituri și cheltuieli a ajuns la aproape 50 de miliarde de lei după primele șapte luni ale anului. Asta înseamnă 4,7 % din Produsul Intern Brut. Spre comparație, anul trecut deficitul bugetar a fost de 1,7% din PIB. Creșterea deficitului este explicată de scăderea veniturilor. La vistieria statului au intrat mai puțini bani din cauza impactului crizei, dar și ca urmare a amânării plății taxelor de către companii, transmite Digi 24.
Pe de altă parte, cheltuielile statului au crescut substanțial. În total, acestea s-au majorat cu peste 13%. Sume cu mult mai mari decât cele de anul trecut au fost date pe asistența socială, salariile bugetarilor și bunuri și servicii. Au fost alocați mai mulți bani și pentru investiții. În total sunt peste 20 de miliarde de lei la acest capitol, cu aproape 30% mai mult decât anul trecut. Pentru întregul an, Guvernul țintește un deficit de 8,6% din PIB.
“Cifrele arată foarte prost. Din păcate se vede continuarea deteriorării deficitului fiscal și în acest ritm o să aterizăm pe estimările noastre inițiale, așa cum am anunțat chiar la începutul pandemiei. Aterizăm către un deficit de cel puțin 9%. În primul rând, ecartul dintre evoluția veniturilor în scădere cu 3% și a cheltuielilor în creștere cu 13%, ceea ce duce la o triplare a deficitului. Pe zona de venituri avem o scădere la impozitul pe profit, – 15% și TVA – 16%, ceea ce arată o contracție a consumului și implicit a profitului companiilor. Iar pe zona de cheltuieli, sectorul public nu pune umărul la presiunile din recesiune și la pierderile cauzate în mediul de afaceri. Dacă privatul consumă mai puțin, are profit mai mic, are salarii mai mici, în sectorul public avem cheltuieli de personal +6%, de la 59 de miliarde la 63 miliarde, anul acesta, în primele 7 luni. Ne împrumutăm mai mult pentru că avem un deficit de trei ori mai mare și plătim pentru dobânzi cam cu 2 miliarde în plus, ceea ce înseamnă o creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cheltuielile de asistență socială, unde pensile reprezintă peste 80%, sunt în creștere cu 22%. Plătim pentru asistență socială 15 miliardede lei în plus”, a explicat Iancu Guda.
Potrivit analistului financiar, singura bilă albă în execuția bugetară este creșterea cheltuielilor de capital. “Se tot spune că sunt 20 de miliarde, dar dacă te uiți pe execuția bugetară, linia de cheltuieli de capital, care se referă la investiții pure, are o creștere cu doar 2 miliarde. Au ajuns la 12 miliarde, nu la 20 miliarde, față 10 miliarde anul trecut.