IMM Invest dă primul împrumut. Cîțu oferă asigurări că are bani pentru pensii și salarii

,
Autor:    -  
Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Timp de citire: 2 minute

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că programul IMM Invest, lansat săptămâna trecută, a acordat deja primul împrumut către o companie. 

În conferința de presă organizată astăzi, Cîțu a menționat că el crede într-o revenire în V a economiei, cu o recuperare puternică în trimestrul III și vede ca cea mai mare amenințare la acest plan este populismul.  El atrage atenția asupra faptului că orice creștere a cheltuielilor va duce la întârzierea revenirii economice. Cu toate acestea, Cîțu nu a renunțat la ideea creșterii pensiilor, dar spune că această creștere va depinde de încasările de la buget, dar și de o serie de alți indicatori pe care Ministerul Finanțelor îi monitorizează. Tot ca să susțină această revenire în V, Cîțu speră că o modificare a ciclurilor de producție, cu companii care vor veni mai aproape de consumator, este benefică, cel puțin pe termen scurt.

Tot în această conferință de presă, Florin Cîțu a prezentat pe larg cheltuielile statului în luna aprilie. Aici sunt de menționat cele de la categoria bunuri și servicii, unde s-au plătit în plus 1 miliard de lei pentru medicamente și echipamente pentru spitale, atât în luna aprilie cât și în luna martie. Cele mai importante cifre prezentate:

  • 8,8 miliarde de lei – cheltuieli de personal, în scădere cu 53 de milioane de lei, comparativ cu luna martie;
  • 11 miliarde de lei – cheltuieli de asistență socială, inclusiv pensii;
  • 312 milioane de lei – șomaj tehnic;
  • 61 milioane de lei – șomaj;
  • 96 milioane de lei – indemnizații acordate către alte categorii de profesioniști;
  • 366 milioane de lei – concedii medicale;
  • 6 miliarde de lei – rambursări de TVA.

Ministrul Finanțelor a apreciat încasările statului din luna aprilie și a declarat că au fost mai mari decât cele de anul trecut, așteptările sale fiind ca aceste încasări să rămână la un nivel ridicat deoarece și cheltuielile sunt și vor rămâne mari. Referitor la cererile de amânare a creditelor, ministrul Cîțu a declarat ca au fost aprobate 170.000 de cereri și că majoritatea au fost date pentru credite de consum.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!