În 2020, Transgaz a construit de 7 ori mai multe conducte decât media ultimilor 20 de ani
Directorul general al SNTGN Transgaz SA, Ion Sterian, a declarat, într-un interviu pentru publicația Financial Intelligence, că operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale a construit anul trecut aproximativ 900 km de conductă de transport pentru gazele naturale (din care 120 km în afara țării).
Făcând o comparație cu perioada ultimilor 20 de ani, în care media anuală a kilometrilor de conductă construiți a fost de 130 km/an, 2020 a fost anul în care rețelele de transport s-au dezvoltat cel mai mult.
Printre cele mai importante proiecte de investiții realizate de companie în ultimii ani, Sterian a menționat finalizarea proiectului BRUA-faza 1, un proiect de interes strategic pentru România și pentru Europa, la termenul asumat și la valoarea de 423 milioane euro, cu o economie de 11% (56 milioane euro) față de valoarea bugetată inițial de 479 milioane euro.
Trecându-și în revistă obiectivele de investiții finalizate în timpul mandatului său la conducerea Transgaz SA, directorul general a mai amintit și despre finalizarea cu o lună mai repede decât era prevăzut în contractul de privatizare a VESTMOLDTRANSGAZ, a gazoductului Ungheni-Chișinău (120 km), precum și realizarea și punerea în funcțiune a aproximativ 60 de obiective investiționale în valoare estimată de aprox. 2,3 miliarde lei, adică aproape 500 milioane euro.
”Sunt proiecte la care au luat parte toți factorii de decizie și execuție implicați și care prin profesionalism și responsabilitate, printr-o mobilizare exemplară a resurselor angrenate, prin asigurarea unui management eficient pe întreg parcursul derulării acestor proiecte, au reușit să depășească toate constrângerile și provocările întâlnite și să fie realizate cu succes, la termenele asumate, chiar și în contextul actual marcat de pandemia COVID 19”, a mai spus directorul Transgaz.
SNTGN Transgaz SA, prin planul de dezvoltare a infrastructurii de transport gaze naturale din România pe următorii 10 ani, are în vedere proiecte de investiții strategice estimate la peste 4,1 miliarde euro.









