În acest an, britanicii se pregătesc de Crăciun într-un mod inedit: fac grevă în fiecare zi
Marea Britanie va fi afectată de greve în fiecare zi a lunii decembrie, cel puțin înainte de Crăciun, liderii sindicali punând presiune crescândă pe autoritățile de la Londra pentru salarii mai mari și amenințând că diferitele sindicate își vor coordona acțiunile de protest, în așa fel încât să provoace perturbări maxime activităților cotidiene, scrie Bloomberg.
Lucrătorii din rețeaua feroviară, șoferii de autobuze, cei care lucrează în serviciul poștal britanic, în sectorul sănătății și în cel al educației se numără printre cei care au anunțat greve în decembrie, pe fondul inflației ridicate și al planurilor guvernamentale de a controla mai strict cheltuielile publice.
Ziua cea mai liniștită din perspectiva grevelor este duminică, 4 decembrie, când doar unii șoferi de autobuz vor întrerupe lucrul. În rest, calendarul cuprinde greve generale – de o zi sau de mai multe – în fiecare zi până pe 24 decembrie.
Andy Prendergast, secretarul național al uniunii sindicale GMB, a sugerat joi că liderii sindicali și-ar putea coordona acțiunile sindicale, cel puțin în cadrul NHS (Serviciul Național de Sănătate), pentru a asigura ”impactul maxim” al protestelor lor.
”Vom vorbi cu celelalte sindicate. Ne vom asigura că situațiile de urgență sunt acoperite, dar până la urmă, guvernul trebuie să ne asculte”, a spus el pentru Sky News.
Sindicatele din GMB au anunțat miercuri că peste 10.000 de lucrători de pe ambulanțe au votat în favoarea declanșării grevei în cea mai mare parte a Angliei și a Țării Galilor.
Un alt sindicat, Unison, a declarat că lucrătorii săi de pe ambulanțe ar putea face grevă înainte de Crăciun. Și asistentele au anunțat organizarea unei greve, în timp ce acțiuni sindicale pe scară chiar mai largă ar putea fi încă anunțate în sectorul sanitar britanic.
Regatul Unit se va confrunta cu o lună de haos în activitatea de transport, mai multe sindicate programând greve menite să perturbe transportul feroviar. Totodată, personalul poștei britanice, Royal Mail, a anunțat proteste, așa încât livrările cadourilor de Crăciun sunt în pericol.
O grevă generală, în care angajații dintr-o serie mai largă de sectoare încetează simultan programul de lucru, ”nu este pe ordinea de zi în acest moment”, a spus Prendergast. Însă, tot el a avertizat că astfel de evenimente se pot anunța foarte din scurt.