În încercarea de a încălzi relațiile cu nemții, SUA renunță la sancțiunile pentru Nord Stream 2

, , ,
Autor:    -  
Akademik Cherskiy
Nava rusească Akademik Cherskiy. Sursa foto: REUTERS / Vitaly Nevar.

Timp de citire: 4 minute

Administrația Biden a renunțat la sancțiunile impuse asupra companiei de proiect care construiește gazoductul Nord Stream 2 pentru furnizarea de gaze naturale rusești către Germania prin Marea Baltică, precum și asupra directorului executiv al acesteia, potrivit declarațiilor făcute miercuri de secretarul de stat Antony Blinken. Decizia a fost imediat sancționată de criticii proiectului ruso-german din Congresul SUA, anunță Reuters.

Un raport al Departamentului de Stat trimis spre analiza Congresului a concluzionat că Nord Stream 2 AG și CEO-ul său, Matthias Warnig, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, s-au angajat în activități sancționabile, însă secretarul de stat Antony Blinken a anunțat la scurt timp renunțarea la sancțiuni, arătând că acestea nu sunt în concordanță cu interesul național al SUA.

Decizia vine pe fondul încercărilor noii administrații Biden de a reconstrui pe baze mai solide legăturile cu Germania, după ce relațiile s-au deteriorat sub conducerea fostului președinte republican Donald Trump. Ridicarea sancțiunilor nu are un termen până la care își produce efectele, însă secretarul de stat le poate reinstitui în orice moment.

Departamentul de Stat impusese sancțiuni asupra a patru nave rusești, inclusiv nava specializată în proiecte de infrastructură marină Akademik Cherskiy, care a început amplasarea conductelor în apele daneze, în luna aprilie. De asemenea, măsuri similare fuseseră luate împotriva altor cinci entități rusești, inclusiv Serviciului Rus de Salvare Marină.

”Acțiunile de astăzi demonstrează angajamentul administrației americane față de securitatea energetică a Europei, în concordanță cu angajamentul președintelui de a reconstrui relațiile cu aliații și partenerii noștri din Europa”, a declarat Blinken într-un comunicat, emis în timpul întâlnirii cu ministrul rus de externe Sergei Lavrov, în Islanda, în marja Conferinței Consiliului Arctic.

Președintele democrat Joe Biden s-a opus proiectului de 11 miliarde de dolari care ar urma să transporte gazele rusesc de pe țărmul nord-vestic al Rusiei în Germania, spunând că este o afacere proastă pentru Europa. Statele Unite sunt un exportator de gaze naturale către Europa sub formă de gaze naturale lichefiate, dar gazul rusesc este mai ieftin, în special pentru Germania.

Pe de altă parte, Washington-ul se teme că Rusia ar putea folosi Nord Stream 2 ca pârghie pentru a slăbi forța de negociere și de manevră a statelor Uniunii Europene, prin creșterea dependenței energetice față de Moscova.

Colosul rus al gazelor naturale Gazprom și partenerii săi occidentali se străduiesc să termine conducta într-un termen cât mai scurt. Proiectul, finalizat acum în proporție de circa 95%, va înlesni ocolirea tranzitului de gaze rusești spre Europa Occidentală prin Ucraina, privând Kiev-ul de taxele de tranzit și putând astfel submina încercarea sa de a se apăra împotriva agresiunilor venite din partea Moscovei.

Un oficial american a recunoscut că oprirea proiectului este, în acest moment, dificilă, dar că Washington-ul va continua să încerce.

”Am moștenit o conductă terminată în proporție de peste 90%, așa că oprirea proiectului a fost întotdeauna considerată o misiune complicată”, a spus oficialul Departamentului de Stat.

În ritmul în care se construiește, gazoductul Nord Stream 2 ar putea fi finalizat înainte de sfârșitul anului, dacă nu chiar mai devreme, cred analiștii citați de Reuters.

Reacții dure din establishement-ul american, dinspre ambele mari partide

Parlamentarii americani din ambele părți ale eșichierului politic se opun proiectului și au declarat că sancțiunile sunt prea slabe, ineficiente și nu împiedică Rusia să își continue lucrările.

Senatorul Jim Risch, seniorul republican din cadrul Comitetului pentru relații externe al Senatului, a declarat că ridicarea sancțiunilor sunt

”…un cadou pentru Putin care nu va face decât să slăbească argumentele Statelor Unite înaintea iminentului summit Biden-Putin”.

Biden ”ar trebui să facă tot posibilul pentru a realiza ceea ce administrația Trump nu a reușit să facă timp de patru ani, adică să oprească definitiv construcția Nord Stream 2”, a declarat Bob Menendez, senator democrat și președinte al Comitetului.

Yuriy Vitrenko, noul CEO al companiei energetice de stat din Ucraina, Naftogaz, a declarat că Nord Stream 2 este ”cel mai periculos proiect geopolitic” al Rusiei și că Ucraina îi va cere Washington-ului să își aplice în totalitate legile și să impună sancțiuni, în așa fel încât să oprească lucrările la conductă.

În ce privește proiecția strategică a administrației de la Casa Albă, oficialii americani speră că ridicarea sancțiunilor le va cumpăra timp pentru a purta discuții aprofundate cu Germania cu privire la potențialele efecte negative ale conductei și le va oferi anumite pârghii noi de negociere în privința cooperării pe dosare considerate mai stringente și de mai mare importanță, cum ar fi pandemia, schimbările climatice, redresarea economică și relațiile cu China și Rusia.

Această mișcare a administrației americane

”…oferă, de asemenea, spațiu pentru angajarea diplomatică alături de Germania, pentru abordarea riscurilor pe care o conductă finalizată le-ar prezenta Ucrainei și securității energetice europene”, a declarat oficialul Departamentului de Stat reporterilor.

Germania a făcut presiuni pentru ca Statele Unite să renunțe la opoziția față de proiect, argumentând că relația generală dintre cele două state este prea importantă pentru a o sacrifica din cauza a ceea ce Berlinul descrie drept un proiect eminamente comercial.

“Considerăm că este un pas constructiv, pe care suntem bucuroși să îl discutăm în continuare cu partenerii noștri de la Washington”, a declarat reporterilor ministrul german de externe Heiko Maas, după declarațiile făcute de Antony Blinken.

Dinspre partea rusă, Moscova a transmis la scurt timp că ridicarea sancțiunilor ar putea fi de bun augur pentru remedierea și strângerea legăturilor Washington-ului cu Moscova.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!