În prag de sezon estival, traficul pe Valea Oltului este compromis. Fix acum consolidăm DN7


Autor:    -  
Boita Valea Oltului
Comuna Boița, intrare pe Valea Oltului. Foto: mapio.net

Timp de citire: < 1 minut

Lucrările de consolidare a DN 7 în apropierea localităţii Boiţa (foto) încep joi, urmând să dureze şase luni, anunţă CNAIR. Adică întreg sezonul estival și nu numai. Dacă anul trecut, tot pe perioada verii, drumul a fost îngreunat de lucrările de asfaltare din județele Vâlcea și Argeș, acum CNAIR catadicsește să închidă o bandă din una dintre cele mai accesate șosele românești pe perioada verii.

”Joi, 09.06.2022, încep lucrările de consolidare a DN 7, între km 246+500 şi km 251+025, în apropierea localităţii Boiţa. Lucrările se vor realiza pe câte o jumătate de cale, pe sectoare de 200 – 300 m, circulaţia desfăşurându-se alternativ, pe un singur fir, dirijată pe timp de zi cu piloţi de circulaţie şi cu semnalizare provizorie, iar pe timp de noapte cu semafoare”, precizează instituţia.

CNAIR justifică lucrările prin faptul că acest sector de drum va face legătura DN7 cu secţiunea 1 a autostrăzii Sibiu – Piteşti.

Durata de execuţie a lucrărilor este de 6 luni. Adică o jumătate de an de nervi, nerăbdare și coloane interminabile în trafic.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!