În ultima zi au fost aplicate peste 2500 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid
Peste 2.500 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 550.000 de lei au fost aplicate de autorităţi în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor sanitare impuse în contextul pandemiei de coronavirus, informează Agerpres, potrivit Știrilor TVR.
Vineri, după ora 17.00, au fost dispuse măsuri de intensificare a verificărilor şi controalelor la nivel naţional.
Astfel, aproximativ 5.500 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au desfăşurat 870 de acţiuni punctuale, ce au vizat, în special, verificări la obiectivele supuse restricţiilor şi zonele cu risc epidemiologic ridicat, a transmis Ministerul Afacerilor Interne.
Au fost verificaţi 870 de operatori economici (restaurante, terase, fast fooduri, cluburi, baruri, pârtii de schi), precum şi persoane fizice.
“În urma controalelor desfăşurate de angajaţii MAI au fost identificaţi 75 de operatori economici care nu au respectat măsurile stabilite în context COVID 19, 2.377 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie sanitară şi au fost întrerupte 5 petreceri private. Ca urmare a abaterilor constatate în urma acestor controale, au fost aplicate, în total, peste 2.500 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 550.000 de lei. Cele mai multe au fost aplicate pentru nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de protecţie individuală, precum şi pentru nerespectarea de către agenţii economici a măsurilor stabilite în context COVID-19”,
se precizează într-un comunicat de presă.
Au fost întocmite 6 dosare penale, în care sunt cercetate 6 persoane, dintre care 5 pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, menţionează Ministerul de Interne.
“În Municipiul Bucureşti, structurile Ministerului Afacerilor Interne au acţionat cu 943 de angajaţi pe un schimb, aproape dublu faţă de o zi curentă, fiind constituite filtre rutiere, dispozitive de fluidizare a circulaţiei, echipe de verificare şi control a operatorilor economici, în special din domeniul HoReCa, precum şi echipe de verificare şi control în parcuri şi zone de agrement aglomerate”,
se mai arată în document.
La aceste activităţi au participat peste 4.000 de poliţişti, aproximativ 1.300 de jandarmi şi 74 de angajaţi ai structurilor pentru situaţii de urgenţă, sprijiniţi de poliţişti locali.