Industria culturală din România, ajunsă la capătul puterilor, cere ajutorul președintelui

,
Autor:    -  
Untold Opening Pic
Festivalul Untold de la Cluj-Napoca. Sursa foto: Untold.

Timp de citire: 2 minute

Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis, peste 200 de semnatari – artiști, producători, organizații și asociații culturale, organizatori de evenimente etc. – cer de urgență ”implementarea unei scheme de ajutor de stat, precum și a unui plan de redeschidere a sectorului cultural, până nu este prea târziu.”

Autorii scrisorii spun că majoritatea măsurilor anti-epidemice luate de autorități nu dovedesc înțelegere cu privire la funcționarea sectorului cultural.

”Aceste măsuri, deopotrivă puține, inadecvate și întârziate, neînsoțite în prealabil de un plan de redresare, nu vor face decât să șteargă tot progresul realizat de către sectorul cultural privat în ultimii 10 ani. Noi, artiștii și operatorii culturali, ne simțim îngrădiți de la dreptul fundamental al muncii, fără a fi în vreun fel compensați pentru pierderile noastre”, se arată în scrisoare.

Autorii textului spun că sectorul cultural nu își dorește nici tratament preferențial, nici măsuri care să pericliteze eforturile autorităților de a proteja populația țării de pandemie. Atât artiștii, cât și operatorii culturali își doresc tratament egal și șansa de a-și proteja organizațiile, proiectele și inițiativele de care România a beneficiat și cu care s-a mândrit până în 2020, susțin aceștia.

Solicitările industriei culturale sunt:

  • Luarea de măsuri economice conforme cu situația în care sectorul cultural se află: o schemă de ajutor de stat echitabilă pentru toți artiștii și operatorii culturali, adoptată în regim de urgență, care să prevadă despăgubire justă pentru toți operatorii culturali, indiferent de subdomeniul de activitate și forma de organizare juridică;
  • Realizarea unui plan național de relansare a domeniului culturii, cu implicarea specialiștilor, bazat pe predictibilitate, care să prevadă o schemă de redeschidere a activităților, și pe baza căruia artiștii și operatorii să-și poată planifica activitatea, respectiv despăgubiri și asigurări pentru cei care nici la un an de la debutul pandemiei nu-și pot relua activitatea.

Semnatarii scrisorii adresate președintelui mai precizează că, dacă se va trece la realizarea acțiunilor solicitate anterior, de aceste măsuri vor beneficia și domenii conexe, cum ar fi domeniul HoReCa sau domeniul turistic.

”Cultura este sufletul unei comunități. Cultura deschide minți, creează identitate, contribuie în mod direct la creșterea calității vieții oamenilor, sprijină educația, întărește comportamente individuale și sociale pozitive, crește încrederea oamenilor unii în alții, contribuie în mod direct la dezvoltarea economică a unei țări și colaborează cu multe alte domenii reprezentative pentru o societate. Cultura integrează, inspiră, promovează, vindecă și ajută fiecare persoană cu care intră în contact. Acum, când ne aflăm în fața unei provocări fără precedent la nivel mondial, este cel mai rău moment să o lăsăm să moară”, mai scriu autorii scrisorii, în încheierea acesteia.

Printre semnatari se numără Asociația română a organizatorilor de concerte și evenimente culturale (AROC), Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans (MUZE), Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor (ALIS), Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente (PaCTE), Asociația Furnizorilor din Industria Nunților (AFIN), alături de reprezentanți ai marilor festivaluri amânate din cauza pandemiei sau care s-au desfășurat în condiții speciale – TIFF, Electric Castle, Untold/Neversea, Blaj aLive, Awake Festival, Jazz in the Park, Summer Well Festival, Smida Jazz Festival, Delahoya, TEDxBucharest, Bucharest International Jazz Competition etc.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!