#InvestimînRomânia | Clinică privată de radioterapie în valoare de 15 milioane de euro, deschisă la Iași
O clinică privată de radioterapie, care oferă tratamente avansate pentru pacienţii oncologici, a fost deschisă la Iaşi, investiţia ridicându-se la 15 milioane de euro.
Centrul de la Iaşi este dotat cu două acceleratoare liniare Elekta (Linacs). De asemenea, clinica dispune de o zonă pentru spitalizare de zi şi oferă consultaţii de oncologie medicală.
Sub hashtag-ul #InvestimînRomânia, redacția AFACERI.news continuă seria de materiale care prezintă idei autohtone de afaceri, antreprenori curajoși și afaceri românești din toate ramurile economice și din toate regiunile țării.
„Inaugurarea noului centru Affidea MedEuropa reprezintă un moment important atât pentru Affidea România, cât şi pentru compania MedEuropa România, nou intrată în marea familie Affidea. Potrivit statisticilor, în fiecare an în România sunt diagnosticate peste 95.000 de cazuri noi de cancer, astfel trebuie să le oferim tot suportul medical şi sprijinul uman de care au nevoie”,
a declarat pentru news.ro Răzvan Predica, CEO Affidea România şi Ungaria, clinica fiind deschisă de Affidea MedEuropa
În mod similar centrelor din Bucureşti, Constanţa, Oradea şi Braşov, Centrul MedEuropa Iaşi – investiţie de 15 milioane de euro – este dotat cu echipamente de ultimă generaţie, incluzând aparate moderne de radioterapie, care permit administrarea tratamentelor cu precizie şi eficienţă maximă.
În cadrul clinicii, pacienţii beneficiază de sprijinul unei echipe multidisciplinare, pentru a oferi cele mai bune soluţii terapeutice.
Radioterapia este o metodă esenţială în tratamentul cancerului, utilizând radiaţii ionizante, pentru a distruge celulele maligne şi a reduce tumorile.
Echipa Affidea România este formată din peste 2.300 de angajaţi, dintre care peste 1.100 medici, oferind anual servicii medicale integrate pentru un număr de peste două milioane de pacienţi.
Grupul Affidea, furnizor medical de servicii de diagnostic imagistic avansat, ambulatoriu şi tratament, a anunţat în martie că a încheiat un acord pentru achiziţia MedEuropa România, furnizor de servicii de tratament al cancerului.
***Proiectul #InvestimînRomânia se dorește unul de natură să încurajeze investițiile în România, menținerea capitalului în țară, păstrarea locurilor de muncă la noi acasă și dezvoltarea regională de durată.