Investiții: euforia post-electorală de la BVB duce indicatorul P/E al Transgaz la maximele anului
Acţiunile operatorului Sistemului Național de Transport al Gaze Naturale, Transgaz (TGN) se tranzacţionează la maxime istorice în privința indicatorului profitului net per acțiune P/E (price-earning ratio) acesta ajungând la un multiplu de 8,3, maximul anului curent. Totuși, chiar şi la acest nivel, acţiunile se tranzacţionează la un multiplu P/E sub cel din perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Ziarului Financiar. De la începutul lui 2025 titlurile TGN au urcat cu 40%, pe o bursă în creştere cu 6%.
Profitul net record raportat în T1 de Transgaz, alături de optimismul bursier generat de rezultatul alegerilor au dus acţiunile companiei de stat la un maxim istoric. Chiar şi la acest nivel, acţiunile se tranzacţionează la un multiplu P/E sub cel din perioada similară a anului trecut, lucru care sugerează că acţiunile s-au ieftinit prin prisma raportului P/E (price-earning ratio) şi că piaţa nu reflectă încă pe deplin planurile Transgaz, inclusiv rolul în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Pe măsură ce proiectul avansează, investitorii anticipează un impact favorabil asupra rezultatelor financiare, spun brokerii.
În ziua în care şi-a anunţat rezultatele financiare, acţiunile companiei au scăzut cu până la 5%, însă contextul era cel care a influențat decisiv evoluția. Ședința de tranzacționare se ținea pe 15 mai, cu 3 zile înaintea turului decisiv al alegerilor prezidențiale, într-un context politic și economic agitat, toți indicii bursieri încheind în ”roșu aprins”, iar indicele BET atingea minimul anului. Acţiunile TGN se tranzacţionează acum la 32,6 lei, faţă de 28,2 lei la anunţul rezultatelor.
”Dacă ne uităm la precedentele patru şedinţe, vedem că a avut creşteri zilnice, cu o creştere cumulată de aproximativ 9%. Probabil că investitorii au anticipat rezultate bune din partea Transgaz şi au marcat profituri după publicarea acestora“,
spune Antonio Oroian, broker al Goldring, citat de Ziarul Financiar.
Grupul Transgaz, format din Transgaz SA, operatorul sistemului de transport din România, Eurotransgaz SRL și Vestmoldtransgaz SRL, operatorul sistemului de transport din Republica Moldova, a publicat profit dublu în primul trimestru al acestui an, în special ca urmare a majorării cu 50% a veniturilor din activitatea de transport, atât intern, cât și cea de dincolo de Prut, se arăta în raportul financiar publicat la Bursa de Valori București (BVB).
Transgaz este implicată în proiectul Neptun Deep, dar nu ca operator al extracţiei, ci în calitate de dezvoltator al infrastructurii de transport terestru, adică al conductelor prin care gazul va fi transportat de la ţărm către Sistemul Naţional de Transport (SNT). Operatorii de extracție sunt Petrom şi Romgaz.
În cadrul proiectului Neptun Deep, Transgaz este responsabilă de construirea conductei Tuzla–Podişor, esenţială pentru transportul gazului extras din Marea Neagră către reţeaua naţională, contribuind astfel la integrarea resurselor offshore în piaţa internă şi la consolidarea securităţii energetice a României.
Compania a anunţat că va investi aproximativ 500 milioane de euro în construirea gazoductului Tuzla–Podişor, cu o lungime de peste 300 km, gazoduct programat să devină operaţional la 1 iulie 2025.
În martie 2023, Transgaz a semnat un contract de transport pe 17 ani cu OMV Petrom, în valoare de 1,4 miliarde lei (aproximativ 276 milioane euro), pentru preluarea gazelor naturale din Marea Neagră prin punctul de intrare/ieşire Tuzla. OMV Petrom şi Romgaz, parteneri în proiectul Neptun Deep, au rezervat capacitate de transport pe această conductă, constituind garanţii bancare de 88 milioane euro (câte 44 milioane euro fiecare.
Proiectul Neptun Deep, cu o investiţie totală estimată la 4 miliarde euro, este deţinut în proporţii egale de OMV Petrom şi Romgaz şi vizează extragerea a aproximativ 100 miliarde metri cubi de gaze naturale. Primele gaze sunt aşteptate în 2027, iar producţia anuală estimată a fost recent revizuită la 8 miliarde metri cubi.
”Dacă ne uităm pe bugetul companiei, observăm că pentru tot anul 2025 profitul net bugetat este de 345 mil. lei, iar pentru T1 profitul net bugetat a fost de 335 mil. lei, comparativ cu profitul net realizat în T1, de 453 mil. lei. Compania se aşteaptă să se repete situaţia de anul trecut, când trimestrele 2 şi 3 au fost mai slabe, pe fondul unei activităţi mai scăzute. Totuşi, trimestrul 4 ar trebui să aducă o depăşire a profitului net bugetat, prin rezervarea de capacitate, pe fondul creşterii tarifelor şi a ratei de reglementare a rentabilităţii pentru perioada de reglementare 5 (1 octombrie 2025 – 30 septembrie 2030). De altfel, compania se aşteaptă ca şi în 2026 profitul net să fie în creştere. Odată cu livrarea gazului din Marea Neagră, şi după 2027, această profitabilitate ar trebui să se menţină, investiţiile companiei în extinderea reţelei din ultimii ani începând să se translateze în profituri“,
spune Costin Brumă, broker al Swiss Capital, cel mai mare intermediar de la Bursa de Valori.









