Închide

Judeţele cu cele mai mari salarii în 2023 (analiză eJobs)

Avatar
money, bank note, currency

Fotografie de peter-facebook pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Anul 2023 a fost unul în care companiile au continuat să îşi extindă echipele, însă ritmul majorărilor salariale de anul trecut, de 10-15% în aproape toate domeniile de activitate, nu a mai fost replicat, arată o analiză realizată de platforma de recrutare eJobs.

Cele mai mari salarii au fost înregistrate anul acesta în Bucureşti şi în judeţele Timiş şi Cluj, iar cele mai mici în Vâlcea, Ialomiţa şi Gorj, în timp ce sectorul IT rămâne domeniul care oferă cele mai mari salarii.

“Peste 300.000 de joburi noi, postate într-un an care nu a fost tocmai cel mai liniştit din punct de vedere economic, nu înseamnă puţin, chiar dacă, în comparaţie cu anul trecut, se observă o uşoară scădere. Numărul de aplicări, în schimb, a crescut cu 10%, ajungând până la aproape 9 milioane din ianuarie şi până acum. Pe un fond atât de dinamic, angajatorii nu s-au mai văzut nevoiţi să crească salariile la nivel general”, a transmis Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial al eJobs, judeţele cu cele mai mari salarii anul acesta au fost Bucureşti, cu o medie salarială netă de 5.000 de lei; Timiş, cu 4.700 de lei; Cluj, cu 4.500 de lei; Ilfov, Iaşi, Braşov şi Sibiu cu 4.000 de lei.

Alte judeţe în care salariul mediu net depăşeşte pragul de 3.500 de lei net sunt Bihor (3.950 de lei), Prahova (3.800 de lei), Argeş (3.800 de lei) ori Alba (3.800 de lei).

De cealaltă parte a clasamentului se află judeţe precum Vâlcea, Ialomiţa şi Gorj, unde media salarială netă este de 3.200 de lei pe lună sau Caraş – Severin şi Vaslui (3.100 de lei).

“Spre deosebire de anul trecut, anul acesta nu mai vedem niciun judeţ cu o medie salarială mai mică de 3.000 de lei pe lună, chiar dacă sunt şi zone în care majoritatea candidaţilor se califică pentru joburi entry level, care au, implicit, şi salarii mai mici”, a explicat Drăghici.

Domeniile cu cele mai multe poziţii deschise în aceste judeţe sunt retailul, serviciile, turismul sau industria alimentară.

Potrivit sursei citate, din punct de vedere al domeniilor care oferă cele mai mari salarii, pe primul loc continuă să se afle IT-ul, cu o medie salarială netă de 6.500 de lei pe lună.

Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziţie, cu o medie salarială de 6.000 de lei. Angajaţii din construcţii şi instalaţii câştigă, în medie, 5.000 de lei pe lună. Tot aceeaşi este media şi pentru cei din audit/consultaţă şi petrol/gaze. În inginerie media este 4.800 de lei, net, în telecom 4.400, iar în banking 4.000 de lei.

“În toate domeniile de activitate aşteptările salariale ale angajaţilor depăşesc salariile încasate în realitate cu aproximativ 25% – 30%. Cea mai mare discrepanţă însă o vedem în industria naval/aeronautică – 4.500 de lei, media reală vs. 6.500 de lei, aşteptările candidaţilor, respectiv o diferenţă de 44%; agricultură (43%), unde salariul mediu net este de 4.200 de lei, dar aşteptările candidaţilor urcă la 6.000 şi pentru funcţiile publice (43%): 4.200 de lei vs. 6.000”, exemplifică Roxana Drăghici.

Cele mai mici diferenţe apar, în schimb, în sectoare precum audit/consultanţă, unde candidaţii au aşteptări cu 20% mai mari decât ce oferă angajatorii (5.000 de lei vs. 6.000 de lei); medicină veterinară (22%, de la 3.700 la 4.500 de lei); financiar/contabilitate şi producţie, ambele cu aceiaşi indicatori pe cifre (25% – respectiv 4.000 de lei vs. 5.000 de lei) şi alimentaţie/HoReCa (29% – respectiv 3.500 de lei vs 4.500 de lei) .

În ceea ce priveşte domeniile care scot, anual, cel mai mare număr de joburi în piaţă şi care recrutează masiv în aproape toate judeţele ţării, salariile arată astfel: pentru retail, media salarială netă este de 3.600 de lei, pentru industria alimentară 3.500 de lei, pentru industria de servicii de call center/BPO 3.500 de lei, iar pentru transport/distribuţie 4.000 de lei.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 27.000 de locuri de muncă. Peste 600.000 de specialişti şi-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil, cu 5 milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună şi 300.000 companii care au beneficiat de serviciile companiei. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.

scroll to top