Închide

La ce să fim atenți când încheiem o poliță de asigurare, pentru a nu pierde banii plătiți?

Avatar
Asigurare 11

Sursă foto: Auto-RCA.RO

Timp de citire: 2 minute

Deoarece, în ultima perioadă, s-a descoperit că mai multe firme sunt active pe piața de asigurări de la noi, cu toate că nu sunt autorizate pentru a încheia polițe de asigurare, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a făcut recent o serie de recomandări, astfel încât cei ce încheie o asigurare să nu piardă banii plătiți, potrivit Avocatnet.

Una dintre recomandările făcute, în acest sens, de către ASF este de a verifica, înainte de încheierea unei polițe, dacă firma de asigurări se află pe lista societăților autorizate să emită polițe de asigurare.

Mai exact, ASF recomandă celor interesați ca, înainte de a încheia un contract sau o poliță de asigurare, să verifice dacă:

  • societățile de asigurare care urmează să emită polițele de asigurare, precum și intermediarii implicați în activitatea de distribuție, se regăsesc în Registrul public ASF;
  • ofertele primite sunt autentice și valide, prin contactarea directă a societăților de asigurare implicate, folosind informațiile de contact oficiale ale acestor entități. De asemenea, o atenție sporită trebuie acordată verificării calității persoanelor care intermediază sau recomandă folosirea produselor de asigurare respective.

După cum stabilește legislația momentului, entitățile din domeniul asigurărilor pot opera legal în România doar dacă sunt înregistrate în Registrul public ASF.

Apoi, potrivit Legii nr. 236/2018, pentru a primi informații direct de la societățile de asigurare și intermediarii acestora înainte de încheierea unui contract de asigurare, cei interesați trebuie să facă o solicitare, în mod expres, către potențialul asigurător.

Informațiile pe care le pot furniza, la cerere, asigurătorii sunt identitatea și adresa acestora, calitatea de intermediar sau de asigurător deținută, după caz, cât și registrul în care sunt înscriși ori modalitățile prin care se poate verifica acest lucru.

Registrul public ASF conține atât Registrul societăților de asigurare și al intermediarilor principali, cât și Registrul asigurătorilor și intermediarilor din Spațiul Economic European (SEE), ce sunt entități notificate către autoritățile competente din țările de origine pentru desfășurarea activității la noi în baza dreptului de stabilire și/ sau în libertatea de a presta servicii.

“Dacă identificați societăți de asigurare și/ sau brokeri prin intermediul cărora primiți oferta, care nu se regăsesc în registrele publice menționate anterior, vă recomandăm să sesizați cât mai rapid ASF și să furnizați informații privitoare la societatea de asigurare, intermediarul prin care a fost primită oferta, precum și orice documente disponibile primite de la aceștia”,

mai recomandă autoritatea.

Dacă în cazul firmelor autorizate la noi, ASF poate face rapid verificări, în cazul unei societăți de asigurare autorizate de o altă autoritate competentă dintr-un stat membru SEE, ASF nu poate interveni direct în procesul de supraveghere și control. De aceea, petițiile referitoare la activitatea unui asigurător ce comercializează asigurări pe teritoriul României în baza libertății de a presta servicii trebuie adresate autorității competente din statul membru de origine care a autorizat respectiva societate.

De asemenea, ASF atrage atenția că nu poate acorda despăgubiri în situația în care asigurătorul este autorizat în alt stat membru și desfășoară activitate pe teritoriul României, în baza libertății de a presta servicii, și se află în imposibilitatea de a despăgubi ca urmare a unei potențiale stări de insolvență sau de faliment.

scroll to top