Lada de gunoi a Europei? Un nou transport masiv de deșeuri, oprit la Vama Giurgiu


Autor:    -  
Deseuri Aluminiu
Foto: Shutterstock

Timp de citire: 2 minute

Poliţiştii de frontieră de la Giurgiu, împreună cu angajaţi ai Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale făcute asupra a patru TIR-uri, cantitatea de 77.790 de kilograme de deşeuri din material plastic, aluminiu şi zinc, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale.

Potrivit Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu, în cursul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră au făcut controale, pe sensul de intrare în ţară, asupra a patru automarfare, toate conduse de şoferi bulgari, cu vârste cuprinse între 26 şi 44 de ani. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri care proveneau din diferite materiale.

“Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor sus-menţionate, lucrătorii noştri au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că unul dintre automarfare transporta cantitatea de 17.500 de kilograme deşeuri din aluminiu, două dintre acestea conţineau 40.030 de kilograme deşeuri din plastic, iar cel de-al patrulea autocamion transporta cantitatea de 20.260 de kilograme de deşeuri din zinc”, arată sursa citată de news.ro.

De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a stabilit că acele patru transporturi erau încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie diferite societăţi comerciale din România.

Pentru întreaga încărcătură transportată, şoferii celor patru automarfare au prezentat documentaţii de notificare pentru circulaţia transfrontalieră care nu erau complete.

În cauză, autorităţile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijloacele de transport rutiere.

În urmă cu două săptămâni, un material afaceri.news arăta că structuri de crimă organizată fac presiuni pe punctele vamale din România pentru a introduce cantităţi tot mai mari de deşeuri în ţară, în condiţiile în care în Europa s-au epuizat capacităţile de stocare a gunoaielor şi China nu mai este o poartă deschisă în acest sens, după cum a declarat comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!