Închide

Lazea, BNR: “Din 2015 s-a mers pe logica creșterii pe consum. Acum a venit nota de plată”

Avatar
Lazea Bnr

Foto: Silviu matei, gandul.ro

Timp de citire: 2 minute

România a avut un model de creştere economică bazat pe consum, prin scăderea fiscalităţii şi prin importuri, iar acum a venit nota de plată, a afirmat, vineri, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.

“Primul mesaj are de-a face cu mirarea care există în mediul de afaceri că, vezi Doamne, în ultimii ani economia mergea foarte bine, zbârnâia şi anul ăsta cine ştie ce accident s-a întâmplat, cineva, un ministru de finanţe n-a fost atent sau un director de la buget n-a fost atent şi pe o situaţie care altminteri era foarte roz şi foarte bună şi o maşină care, vezi Doamne, performa, a greşit cineva şi ne-a băgat într-o problemă. Eu vreau să spun şi studiul dumneavoastră arată acest lucru că din 2015 s-a mers în mod deliberat pe forţarea creşterii prin consum, printr-un consum mai mare decât oferta internă, adică prin importuri şi an de an lucrul ăsta s-a promovat şi a convenit tuturor. Hai să fim serioşi! Deci modelul de creştere pe consum, prin scăderea fiscalităţii, prin creşterea de importuri şi prin deficite a fost foarte convenabil. S-ar fi văzut acest lucru şi anul trecut, dacă nu era criza energetică şi inflaţia care a rezultat. S-ar fi văzut şi din 2020-2021, dacă nu era pandemia şi consumul nu ar fi fost reprimat din cauza aceea. Dar, toată lumea a tăcut, s-a complăcut. A zis maşina merge, nu s-a uitat că, vorba domnului Dăianu, era cu benzină de import. Deci modelul a fost deliberat făcut. A convenit tuturor creşterea pe consum şi nu pe investiţii şi nu prin exporturi, iar acum a venit în sfârşit, după nu ştiu câţi ani, nota de plată”, a spus Valentin Lazea, la evenimentul de lansare “The Tax Institute”, primul think tank dedicat fiscalităţii.

De asemenea, economistul-şef al BNR a susţinut că “schimbarea de filosofie” a avut loc în 2015, când guvernul Ponta a schimbat Codul fiscal.

“Voi aţi spus că toate măsurile alea au apărut în 2016, 2017, şi nici măcar nu aţi luat ca an de bază, faţă de care să faceţi comparaţiile, 2015, care a fost ultimul an “normal”. Acela a fost ultimul an “normal”. În 2015 s-a făcut ce s-a făcut. După aceea, an de an, a reverberat şi a crescut valul acesta de exceptări. E adevărat, dar hai să punem responsabilităţile acolo unde sunt, să începem povestea acolo unde trebuie începută povestea. În 2015 s-a dat semnalul: cota unică nu mai reprezintă nimic. Puteţi să exceptaţi de la ea cât vreţi. Grupurile de interese pot să apese când şi cum au chef şi aşa mai departe. Dar 2015, nu 2016, 2017, 2019, 2021 cum vă rezultă vouă din cifrele acelea”, a adăugat Lazea.

Economistul-şef al Băncii Naţionale a României a participat vineri la evenimentul de lansare “The Tax Institute”, primul think tank dedicat fiscalităţii. Cu această ocazie s-a lansat primul studiu realizat de specialiştii The Tax Institute, intitulat “Modificările Noului Cod Fiscal: Inventar şi impact (2015 – 2023)”.

scroll to top