#LecțiadeEconomie: Ce este benchmarking-ul? Definiție, tipuri, costuri și utilizări

Benchmarking-ul reprezintă un proces structurat pentru compararea practicilor de lucru ale organizației cu practici similare identificate în alte organizații și implementarea celor mai bune idei în procesele proprii. Benchmarking-ul este un model de îmbunătățire a calității.

Sub umbrela #LecțiadeEconomie, aducem în atenția publicului nostru concepte, doctrine, termeni, principii economice sau chiar evenimente celebre care și-au pus amprenta asupra economiei de-a lungul timpului. Sau cel puțin de la Adam Smith încoace. Așteptăm sugestiile Dvs., ale cititorilor fideli afaceri.news, pentru viitoarele teme pe care le doriți abordate în #LecțiadeEconomie. Ne găsiți pe site la adresa de mai sus, pe Facebook și Twitter.

Dacă în topografie, un benchmark (reper) reprezintă un semn permanent cu poziție și altitudine cunoscute, în activitățile întreprinderilor comerciale benchmarking-ul reprezintă compararea propriilor produse, servicii sau rezultate financiare cu cele ale concurenței.

Noțiunea de benchmarking a fost introdusă de Robert C. Camp în cartea sa: Benchmarking: The Search for Industry Best Practices that Lead to Superior Performance (1989). Prin efectuarea benchmarking-ului se urmărește inițierea unui proces activ de îmbunătățire a activităților, a calității în propria întreprindere.

Literatura de specialitate vorbește despre următoarele tipuri:

• benchmarking intern – presupune efectuarea de comparații între departamente, sectoare, fabrici ale aceleiași companii, după ce se constată că unele dintre acestea au performanțe mai bune. Un avantaj al benchmarking-ului intern constă în faptrul că este ușor să se definească procesele comparabile, datele și informațiile sunt ușor accesibile și deseori, pe un standard comun;
• benchmarking de performanțe – compară măsurile performanțelor proprii (deseori performanțe financiare, dar și operaționale) față de cele ale concurenților direcți care produc aceleași produse sau servicii;
• benchmarking de proces constă în compararea metodelor și practicilor de efectuare a proceselor din propria companie cu cei mai buni concurenți reali, pentru a cunoaște cele mai bune procese, în vederea îmbunătățirii proceselor proprii;
• benchmarking generic care constă în efectuarea de comparații între diferite firme cu metode de lucru și procese similare din sectoare diferite, care prezintă cele mai ridicate performanțe;
• benchmarking funcțional efectuează comparații ale funcțiunilor proprii în raport cu servicii sau departamente exterioare din aceeași industrie sau domeniu tehnologic;
• benchmarking strategic constă în compararea opțiunilor și dispozițiilor strategice, adoptate de alte companii , în scopul colectării de informații, pentru a îmbunătăți propria planificare și poziționare strategică.

Costuri în benchmarking

Cele trei tipuri principale de costuri în benchmarking sunt:

• Costuri de vizitare – Aceasta include camerele de hotel, costurile de călătorie, mesele, un cadou simbol și timpul de muncă pierdut.
• Costuri de timp – Membrii echipei de benchmarking vor investi timp în cercetarea problemelor, găsind companii de studiat, vizite și implementare. Acest lucru îi va îndepărta de sarcinile lor obișnuite pentru o parte din fiecare zi, astfel încât ar putea fi nevoie de personal suplimentar.
• Costurile bazei de date benchmarking – Organizațiile care instituționalizează benchmarking-ul în procedurile lor zilnice consideră că este util să creăm și să menținem o bază de date cu cele mai bune practici și companiile asociate cu fiecare dintre cele mai bune practici acum.

Costul benchmarking-ului poate fi redus substanțial prin utilizarea numeroaselor resurse de internet care au apărut în ultimii ani. Acestea urmăresc să capteze repere și cele mai bune practici de la organizații, sectoare de afaceri și țări pentru a face procesul de comparare mult mai rapid și mai ieftin.

Titluri de stat pe termen mediu sau lung se mai numesc si titluri de tip benchmark (de referinta) – sunt obligatiuni de stat cu o scadenta de peste 1 an (3, 5 si 10 ani), vandute la valoarea nominala, cu discount (pret sub valoarea nominala) sau prima (pret peste valoarea nominala) si pentru care emitentul plateste anual o dobanda (cupon), conform conditiilor din prospectul de emisiune. In cazul obligatiunilor de stat de tip benchmark, seria de titluri emise si aflate in circulatie poate fi completata ulterior de catre emitent daca se mentin caracteristicile initiale de baza ale emisiunii, cum ar fi rata dobanzii, data la care se fac platile si data scadentei.

*

Citiți și episoadele anterioare din #LecțiadeEconomie:

#LecțiadeEconomie: Hi-Flex Economy-Bine ai venit în economia flexibilă, unde totul e opțional!

#LecțiadeEconomie: Despre oameni și porci. Ce semnifică “Lipstick on a Pig”/”A Ruja Porcul”?

#LecțiaDeEconomie: Care este sensul expresiei economice “Cumpărați zvonul, vindeți știrile!”?

#LecțiadeEconomie: Ce este factoring-ul? Avantaje și “mituri” despre factoring

#LecțiadeEconomie: Foarte la modă, ce înseamnă totuși “economia circulară”? Ce beneficii avem?

#LecțiadeEconomie: Care e diferența între inflație și deflație? De ce inflația poate fi bună?

#LecțiadeEconomie: Vinde în mai și cară-te! Care e sensul zicalei “Sell in May and go away”?

#LecțiadeEconomie: Ce este IPO? Cum se calculează, care sunt aspectele care influențează IPO?

#LecțiadeEconomie: Ce este deficitul de cont curent? Cum trebuie gestionat, cum stă România?

Așteptăm sugestiile Dvs. pentru viitoarele teme pe care le doriți abordate sub umbrela #LecțiadeEconomie. Ne găsiți pe site, pe Facebook și Twitter.