Lideri-surpriză în Topul Forbes al celor mai bogați români; fostul no. 1 a ajuns pe locul 3
Deși aproape toți cei prezenți în topul celor mai bogați români în ediția de anul trecut a Topului Forbes România au înregistrat creșteri ale averii în 2022, există o excepție notabilă: tocmai fostul lider, Daniel Dines, a cunoscut o scădere considerabilă a averii estimate, din cauza scăderii cotațiilor acțiunilor companiei pe care a fondat-o și o conduce, UiPath. În aceste condiții, în fruntea clasamentului din 2022 se înregistrează o premieră.
Ca urmare a scăderii averii sale, Daniel Dines a pierdut primul loc în clasamentul celor mai bogați români în 2022, acesta fiind ocupat în premieră de către frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman.
O evoluție interesantă a averii au înregistrat și cei mai bogați nou-intrați în lista de anul trecut, Ion Stoica și Matei Zaharia, doi dintre fondatorii Databricks. Averea cumulată a ”miliardarilor din întâmplare” este de peste 7,5 mld. lei, în creștere cu aproximativ 3 mld. lei față de anul precedent.
Printre cei mai bogați nou-intrați în top anul acesta s-au aflat mai mulți antreprenori activi în industrie sau în domenii care au legătură cu industria, precum Costel Miron (Grup Mairon Galați), Ioan Teslaru (Intertranscom IMPEX) sau Ștefan Cherciu (Casa Noastră).
Pe de altă parte, este de remarcat și lipsa unora dintre numele prezente în mod tradițional pe lista Forbes, precum familia Adamescu sau Gabriel Popoviciu.
Dacă în 2021 găseam pe lista Forbes România 39 de persoane cu o avere netă de peste 500 de milioane de lei, în 2022 înregistrăm 11 prezențe noi.
Cei 50 de români au, fiecare, o avere de cel puțin 500 de milioane de lei, iar averile lor cumulate însumează aproximativ 100 de miliarde de lei, cu 20 de miliarde mai mult decât în 2021.
Topul Forbes al celor mai bogați oameni din România adună un număr de 26 de miliardari în lei, cu 8 mai mulți decât în anul precedent. Averea netă cumulată a miliardarilor în lei este de peste 84 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 20 de miliarde de lei față de 2021.
Top 20 cei mai bogați români în 2022:
1. Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman) – 13 miliarde de lei
2. Ion Țiriac (auto, imobiliare, financiar) – 8,5 miliarde de lei
3. Daniel Dines (UiPath) – 8 miliarde de lei
4-5. Ion Stoica și Matei Zaharia (Databricks) – 7,5 miliarde de lei
6. Florin și Măriuca Talpeș (Bitdefender) – 4,7 miliarde de lei
7. Ștefan Vuza (Chimcomplex) – 4,5 miliarde de lei
8. Anastasia Soare (Anastasia Beverly Hills) – 3,4 miliarde de lei
9. Anca Vlad (Grupul Fildas-Catena ) – 2,8 miliarde de lei
10. Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu (One United Properties) – 2,5 miliarde de lei
11. Iulian Dascălu (Iulius) – 2,1 miliarde de lei
12. Iulian Stanciu (eMag) – 2 miliarde de lei
12. Alin Niculae și familia (petrol, imobiliare) – 2 miliarde de lei
14. Zoltan Teszari (RCS&RDS) – 1,9 miliarde de lei
15. Dan Ostahie (Altex) – 1,7 miliarde de lei
16. Radu Dimofte (HoReCa și imobiliare) – 1,6 miliarde de lei
17. Gruia Stoica și Vasile Didilă (Grampet) – 1,2 miliarde de lei
17. Augustin Oancea (Tinmar Energy) – 1,2 miliarde de lei
19. Familia Mihai (FAN Courier) – 1,1 miliarde de lei
19. Ioan Popa (Transavia) – 1,1 miliarde de lei
19. Cezar Rapotan (Arabesque) – 1,1 miliarde de lei