Liderul pieței de tutun din România finalizează o investiție uriașă la Ploiești
Compania de tutun British American Tobacco (BAT) a finalizat o investiție de 175 de milioane de euro în fabrica din Ploiești, cea mai recentă etapă din cadrul investiției începute în 2018, când fabrica a început să producă consumabile pentru glo, produsul de încălzire a tutunului al companiei, pentru Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă.
BAT spune că investiția a permis dezvoltarea unui nou spațiu de producție pentru consumabilele destinate produselor de încălzire a tutunului, precum și o extindere a capacităților existente de producție de țigarete și a inclus achiziția de mașini și dezvoltarea clădirilor și a infrastructurii. În total, a fost creat un spațiu suplimentar de producție de circa 4.200 de metri pătrați, o creștere de aproape 20% în mai puțin de 2 ani.
Fabrica British American Tobacco din Ploiești este a doua cea mai mare fabrică a grupului din Uniunea Europeană după o investiție de aproape 500 de milioane de euro de la înființarea fabricii în 1996 și până în prezent. Aproape 1.100 de persoane lucrează în fabrică.
Majoritatea produselor fabricate la Ploiești – consumabile din tutun pentru glo și țigări – sunt exportate în alte țări. BAT este liderul pieței de tutun, cu o cotă de piață de 53%.