Închide

Livrările de PC-uri Apple au scăzut cu 40% în primul trimestru al acestui an

Avatar
laptop, apple, macbook

Fotografie de StockSnap pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Livrările de computere personale marca Apple Inc. au scăzut cu 40,5% în primul trimestru al acestui an, o dovadă a unui început de an dificil pentru producătorii de PC-uri, care se confruntă cu stocuri mari de produse nevândute, transmite Bloomberg.

Potrivit celui mai recent raport al IDC, livrările tuturor producătorilor de PC-uri au înregistrat o scădere cu 29% în primele trei luni ale anului, până la 56,9 milioane de unităţi, coborând sub nivelul atins la începutul lui 2019, în condiţiile în care cererea creată de munca la domiciliu în timpul pandemiei s-a evaporat.

Printre cei mai importanţi producători, livrările Lenovo Group Ltd. şi Dell Technologies Inc. au scăzut cu peste 30%, în timp ce livrările HP au coborât cu 24,2%. Niciunul dintre marii producători de PC-uri nu a fost scutit de tendinţa de scădere a vânzărilor, inclusiv numărul cinci mondial, firma Asustek Computer Inc., ale cărei livrări s-au redus cu 30,3% în primul trimestru.

Încetinirea cheltuielilor consumatorilor în ultimul an a dus la o scădere cu două cifre a vânzărilor de smartphone-uri şi la acumularea stocurilor pentru marii producători mondiali de cipuri de memorie. Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co., care furnizează cipuri de memorie pentru dispozitive portabile, dar şi pentru PC-uri desktop şi laptopuri, a anunţat săptămâna trecută că va reduce producţia, după cel mai mic profit trimestrial după criza financiară din 2009.

Chiar şi cu reduceri de preţuri semnificative, producătorii de PC-uri se pot aştepta ca un nivel ridicat al stocurilor să persiste până la mijlocul anului şi, posibil, până în trimestrul al treilea, a declarat directorul de cercetare de la IDC, Jitesh Ubrani.

O posibilă veste bună este acea că încetinirea cererii le conferă producătorilor timpul şi spaţiul necesar “pentru a face unele schimbări, în condiţiile în care uzinele încep să analizeze opţiunile de producţie din afara Chinei”, subliniază IDC în ultimul său raport.

Grupul american Apple a început deja să îşi diversifice treptat geografia facilităţilor sale de producţie, în condiţiile în care tensiunile dintre Washington şi Beijing ameninţă să îi perturbe un lanţ de aprovizionare bine gândit.

În ceea ce priveşte perspectivele pentru 2024, analiştii de la IDC se aşteaptă la o posibilă revenire pentru producătorii de PC-uri, graţie combinaţiei dintre echipamentele vechi, care vor trebui înlocuite, şi o îmbunătăţire a economiei mondiale.

scroll to top