Închide

Lumea tenisului, alături de copiii din Ucraina. Roger Federer și USTA, donații impresionante

Avatar
Federer

Sursa foto: ITF Tennis.

Timp de citire: 2 minute

Legendarul Roger Federer a anunțat că va dona 500.000 de dolari pentru ajutorarea copiilor afectați de războiul din Ucraina, în timp ce Asociația de Tenis din Statele Unite (USTA) a declarat că va dona o sumă importantă din veniturile obținute din biletele vîndute pentru întâlnirea de Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup) împotriva Ucrainei în beneficiul unui fond de ajutor pentru aceeași cauză, anunță Reuters.

Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) a declarat la începutul acestei săptămâni că aproape 3 milioane de refugiați au părăsit Ucraina, aproximativ 7% din populația țării, de când a început invazia rusească, pe 24 februarie.

”Familia mea și cu mine suntem îngroziți să vedem imagini din Ucraina și, cu inima frântă pentru oamenii nevinovați care au fost atât de teribil de afectați, ne declarăm partizanii păcii. Astfel, vom oferi asistență copiilor din Ucraina care au nevoie de îngrijire; aproximativ 6 milioane de copii ucraineni nu au școală în prezent și știm că este un moment foarte critic pentru a le oferi acces la educație. Am dori să-i sprijinim să facă față acestei experiențe extrem de traumatizante”, a scris Federer într-o postare pe Twitter.

Campionul elvețian a anunțat că, prin Fundația Roger Federer, va sprijini organizația War Child Holland cu o donație de 500.000 de dolari pentru a restabili accesul la școala pentru copiii ucraineni.

În vârstă de 40 de ani, legendaru Roger Federer nu a mai jucat de la ediția din 2021 a turneului de le Wimbledon, timp în care a suferit și o intervenție chirurgicală la genunchi.

Câștigător a 20 de titluri de Grand Slam, a încercat să se întoarcă pe teren în acest an, dar antrenorul său, Severin Luthi, a declarat, la începutul acestei luni, că o revenire la Wimbledon ar putea fi puțin probabilă, deoarece elvețianul se află încă în faza de recuperare după accidentare.

Andy Murray, un alt fost număr 1 mondial și ambasador al UNICEF din partea Marii Britanii, a declarat săptămâna trecută că își va dona premiul câștigat la toate turneele de tenis din 2022 pentru eforturile de ajutorare a copiilor afectați de invazia Rusiei în Ucraina.

USTA a declarat că va dona 10% din veniturile din biletele vândute la meciurile din cadrul Billie Jean King Cup, împotriva Ucrainei, unui fond de ajutorare a victimelor crizei umanitare din Ucraina, adăugând că sponsorii locali vor face donații, la rândul lor.

”Ne angajăm să primim echipa ucraineană și să ne asigurăm că are tot sprijinul de care are nevoie înaintea și în timpul competiției. Împreună, vom folosi acest eveniment pentru a continua să milităm pentru pace, oferind totodată ajutor și sprijin poporului ucrainean”, a spus directorul executiv al USTA, Stacey Allaster.

Întâlnirea va avea loc în perioada 15-16 aprilie, în Asheville, Carolina de Nord.

scroll to top