Închide

Miele Germania are de azi un nou director general pentru fabrica din România

Avatar
Timp de citire: 2 minute
Compania germană Miele anunţă printr-un comunicat de presă numirea lui Florin Mureşan pe poziţia de director general al fabricii din Feldioara, Braşov, una din unităţile importante de producţie subansambluri electronice si dezvoltare software ale grupului german, cu peste 300 de angajaţi.
Florin Mureşan preia conducerea companiei într-un  context plin de provocări datorat  situaţiei imprevizibile şi nesigure generate de criza COVID-19.
„În această perioadă, interesul prioritar al companiei vizează asigurarea sănătăţii angajaţilor noştri şi implementarea măsurilor operaţionale care să asigure continuarea activităţii în condiţii de siguranţă. Un aspect ce diferenţiază Miele de restul companiilor în domeniul electronic este existenţa departamentului de Dezvoltare Software, unde sunt concepute şi dezvoltate programe şi aplicaţii software pentru o gamă variată de electrocasnice şi produse profesionale Miele. Astfel la nivel naţional suntem vizibili nu doar ca unitate de producţie, dar şi ca un centru strategic de inovare. De asemenea, vom continua să fim implicaţi activ în comunitate şi educaţie prin parteneriatul strategic pe care Miele îl are la nivel naţional cu mediul academic, pentru dezvoltarea viitoarelor generaţii de specialişti. (…) Am găsit la Brasov o echipă de profesionişti, foarte implicată, construită în cei 10 ani de activitate şi am încredere ca vom continua să implementăm cu succes strategia Miele. Mă bucur că fac parte din familia Miele’’, a declarat Florin Mureşan, noul director general Miele Brașov.
Florin Mureşan vine cu o experienţă de 16 ani în care a ocupat poziţii cu responsabilitate în industria electronică. Absolvent al Facultăţii de Electronică din Oradea, a urmat ulterior un program de masterat în Crioelectronică. În parcursul său profesional în cei 12 ani cadrul Celestica Oradea, a ocupat gradual poziţii de conducere în aria de mentenanţă şi engineering, ultima poziţie ocupată fiind cea de Business Unit Manager.

În iunie 2018 a fost numit director general al fabricii Wittronic EMS din Timişoara, după ce în cadrul aceleaşi companii a ocupat poziţia de director de operaţiuni, fiind responsabil cu coordonarea activităţilor de producţie şi dezvoltare, conform comunicatului Miele.

scroll to top