Închide

Min. Dezvoltării: Programele de investiții în derulare PNDL 1 și 2 continuă până la finalizare

Avatar
excavators, construction machine, site

Fotografie de cegoh pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că plăţile pentru contractele de investiţii care sunt în derulare prin PNDL 1 şi PNDL 2 vor continua până la finalizare. Acesta a precizat că oportunitatea desfășurării unui PNDL 3 se va discuta în a doua parte a anului, potrivit Agerpres.

“PNDL 1 şi PNDL 2 continuă cu toate contractele de investiţii care sunt în derulare. Nici nu dorim şi nici nu putem să oprim vreun contract de investiţii în derulare. Ele sunt spre finalizare, deoarece, ca şi efort bugetar, peste 60% din aceste două programe sunt deja plătite. Ele vor merge în continuare. Chiar săptămâna trecută am făcut o plată însemnată de sumă pentru PNDL 1 şi PNDL 2 pe lucrările care erau executate.

În ceea ce priveşte un nou eventual program, discuţiile sunt deocamdată premature. Ne dorim acest lucru, dar ele trebuie reluate undeva în a doua parte a anului. În ceea ce priveşte PNDL 3, aici urmează să avem o analiză şi discuţii în ce urmează”, a precizat, miercuri, ministrul Cseke Attila, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Întrebat despre modul în care se desfăşoară discuţiile pe marginea proiectului bugetului de stat, Cseke Attila a subliniat importanţa accesării fondurilor europene, pentru a asigura “un spaţiu bugetar mai amplu”.

“Noi suntem în discuţii cu Ministerul Finanţelor, aşa cum sunt discuţii şi cu celelalte ministere, şi sunt două aspecte. În primul rând, dorim să asigurăm o continuare a investiţiilor. Ministerul Dezvoltării este un minister care, preponderent, se ocupă de investiţii şi de construcţii.

Pe de altă parte, nu e niciun secret aici, evident, trebuie să încercăm noi toţi, toţi miniştrii şi tot Guvernul, să vedem care sunt acele posibilităţi de investiţii care pot fi finanţate şi pe fonduri europene, respectiv pe PNRR.

Suntem la început de drum cu aceste două mari finanţări europene şi, dacă reuşim ca din investiţii să mai transferăm şi acolo, evident că avem un spaţiu bugetar mai amplu pe partea de buget de stat”, a explicat Cseke Attila.

scroll to top