Ministerul Agriculturii intră în campanie electorală: adaosurile comerciale, plafonate la toate produsele românești
Limitarea adaosului comercial la alimentele de bază la 20% va fi extinsă și după 31 martie la setul de produse cuprins în lista actuală. Din vară, lista nu va mai fi limitată, ci va cuprinde toate alimentele produse în România, potrivit declarațiilor făcute miercuri seara de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-un interviu acordat Euronews România.
Oficialul susține că a discutat deja cu premierul și cu președintele Camerei Deputaților despre o nouă lege a produselor agroalimentare românești. Dacă aceasta nu va trece până în iunie, la finalul sesiunii parlamentare, atunci Guvernul va da o ordonanță de urgență, promite ministrul Agriculturii.
Barbu: ”Proiectul Suveranității Produselor Agroalimentare Românești”
“Această ordonanță va fi prelungită pentru pentru plafonarea adaosului comercial. Aceeași listă de alimente va rămâne, nimic în plus. Și am spus că, în Parlamentul României, vom depune un proiect legislativ privind legea suveranității produselor agroalimentare românești, astfel încât vom plafona 20% toate alimentele din România produse cu materie primă din România la 20%. Vom denumi acest proiect – ca să venim în sprijinul procesul procesatorilor români – Proiectul Suveranității Produselor Agroalimentare Românești – astfel încât retailerii să nu mai aibă posibilitatea să pună adaos comercial foarte mare la produsele românești și cele de import să fie sub prețul produselor românești”, a declarat Florin Barbu, în interviul citat.
El susține că proiectul este menit pentru a scădea inflația, mai cu seamă cu cât, potrivit declarațiilor oficialilor din Ministerul Agriculturii, ordonanța aflată actualmente în vigoare a avut deja acest efect:
”Va trebui să scadă inflația. Așa cum Ordonanța privind adaosul comercial la 14-21 de produse a scăzut inflația, că știm foarte bine că atunci când am dat acest OUG inflația era de 15,5%, în momentul de față este de 7,1%. Asta înseamnă că a scăzut la jumătate, iar ponderea cea mai mare a avut-o OUG privind plafonarea adaosului comercial și spun acest lucru pentru că produse care sunt transpuse în acea ordonanță sunt consumate de peste 50% dintre români și sunt pentru categoriile de români cu venituri mici și medii.”
Ministrul spune că la vară ar urma să fie plafonat adaosul comercial la toate produsele românești, măsură care nu va destabiliza piața, crede el:
“Noi ne dorim foarte mult ca, până la sfârșitul sesiunii parlamentare, până în iunie, să fie aprobată în Parlamentul României această lege. Legea pe care noi o aprobăm în Parlamentul României face să intre toate produsele agroalimentare. Dacă nu o trecem prin Parlament, o vom da sigur prin Guvernul României.”
Potrivit calculelor evocate de ministru, prețurile la raft ar putea să scadă cu procente cuprinse între 9% și 28%
Până la plafonarea promisă din vară, ministrul Florin Barbu susține, asemeni premierului Marcel Ciolacu, că poate face cumpărături consistente cu 100 de lei și acum, în ciuda inflației din România, care rămâne una dintre cele mai mari din Europa.
“Pentru românii cu venituri mici și medii, coșul zilnic eu cred că este un coș acceptabil în baza acestei ordonanțe pe care noi am avut-o, de plafonare a adaosului comercial. Eu vă spun că de 100 de lei cumpărăm destul, dacă mergem împreună și alegem produsele clare care sunt plafonate cu adaus comercial. Și dacă vreți, săptămâna viitoare, putem merge împreună să cumpărăm de 100 lei să vedem ce putem cumpăra de 100 lei din produsele agroalimentare care sunt în ordonanță”.