Adrian Oros: În ultimii 30 de ani, mai mult s-a distrus. Am avut cea mai dură secetă


Autor:    -  
Foto: Revista 22

Timp de citire: 2 minute

Agricultura este afectată de criza coronavirusului și de fenomenele meteo extreme, a declarat ministrul Agriculturii, marí seara, la B1 TV. Adrian Oros (foto) a mai adăugat că  despăgubirile reprezintă soluția pe termen scurt pentru combaterea crizelor actuale din agricultură.

Adrian Oros a declarat că în ultimii 30 de ani în agricultura românească mai mult s-a distrus decât s-a construit.

„Noi am avut discuții cu toate asociațiile, începând din noiembrie și decembrie și la început de ianuarie, după care a apărut această pandemie a COVID-ului. Nu ne-am putut întâlni multă vreme și acum am reluat discuțiile pe Programul Național Strategic, dar și pe aceste dezastre care s-au suprapus peste evoluția pandemiei COVID – în prima parte a anului și în toată toamna și iarna practic o secetă extremă și puternică, cum nu s-a mai întâlnit în ultimii 40-50 de ani, cel puțin așa ne-au spus specialiștii, și iată acum inundații și grindină. O să ne reîntâlnim cu toții. S-au mai relaxat restricțiile de mișcare și o să putem să ne reîntâlnim.

Pe termen scurt, soluția o reprezintă despăgubirile acordate agricultorilor ale căror culturi au fost afectate de fenomenele meteo extreme. Pe termen lung, însă, trebuie implementată o „strategie de gestionare a apei”, a declarat ministrul Agriculturii.

Soluțiile pe termen scurt sunt despăgubirile și rezolvarea urgentă a problemelor care s-au ivit acum legat de inundații, iar pe termen mediu și lung trebuie investit foarte consistent și foarte inteligent într-un sistem, eu i-am spus strategie de gestionare a apei. Nu discutăm aici doar de irigații, ci de aceastră strategie de gestionare a apei, această resursă vitală, epuizabilă, care de multe ori ne poate crea și probleme când vine prea multă.

Trebuie să recunoaștem cu toții, iar agricultorii o știu mai mai bine decât noi, că în ultimii 30 de ani mai mult s-a distrus decât s-a construit. Aici mă refer atât la amenajările de irigații, la infrastructura de desecare și drenaj, dar și la infrastructura de combatere a eroziunii solului, pentru că aici, din nefericire, avem aproape două milioane de hectare care sunt afectate și ar trebui să începem lucrări”, a explicat Adrian Oros, pentru B1 TV.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!