Ministrul Dezvoltării promite investiții și facilități fiscale pentru comunele care se vor comasa voluntar
Guvernul va implementa un program de investiții și va acorda facilități fiscale pentru administrațiile locale care se vor asocia și se vor comasa voluntar, potrivit ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica, prezent la Botoșani și citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, programul se va numi ”Start Reforma Administrativă”, va avea o valoare de patru miliarde de lei și va fi finanțat de la bugetul de stat.
”Într-o primă etapă, până la 1 martie 2027, vorbim de comasarea voluntară, cu un program de investiții și cu facilități fiscale pentru oamenii din localitățile care aleg să se comaseze voluntar, cu reducere până la 50% a impozitelor pe terenurile și pe clădirile intravilane și, bineînțeles, un program de investiții, cu drumuri de legătură, cu apă – canalizare, cu gaze, cu centre medicale, școli, ca să poată să acopere cât mai mult această comasare”,
a afirmat Stoica.
De această măsură ar urma să beneficieze cu prioritate unitățile administrativ-teritoriale care au sub 1.500 de locuitori.
El susține că, ulterior datei de 1 martie 2027, Guvernul își va asuma răspunderea pe un proiect de lege privind reorganizarea administrativă.







