Ministrul Muncii vrea eliminarea din PNRR a plafonului care limitează cheltuielile cu pensiile
Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat duminică că va propune eliminarea procentului din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru pensii, invocând faptul că „în nicio lege a pensiilor din UE” nu scrie că trebuie să fie încadrarea până la un anumit procent, potrivit Digi 24.
Reforma pensiilor inclusă în PNRR presupune că nivelul pensiilor nu poate depăşi procentul de 9,4% din Produsul Intern Brut (PIB).
Conform ministrului Muncii, media europeană privind ponderea pensiilor în PIB este între 12,5% şi 13%.
„Aş merge pe rezolvarea inechităţilor, în principal. Noi, în Legea 127, când am promovat-o în Parlament, am avut un procent de 11,7%, conştienţi fiind că puterea economică a României nu ne poate duce chiar la media UE, dar trebuie să tindem şi noi acolo. Eu aş elimina total procentul. Nu scrie nicăieri, în nicio lege a pensiilor din UE, şi chiar m-am interesat, nu scrie că ne încadrăm în atât. Nu scrie. Eu voi propune eliminarea procentului. Reprezentanţii Comisiei Europene au fost de acord, şi mai ales Banca Mondială a fost de acord şi a spus Comisiei Europene că fiecare stat membru ar trebui să aibă independenţa de a-şi decide politicile sociale şi economice. Bineînţeles, respectând reglementările Tratatului pentru că suntem un stat membru al Uniunii Europene şi suntem un susţinător al proiectului european. Sunt proeuropean convins şi de aceea spun că prin preocupările sale un stat trebuie să aibă independenţa în a-şi decide politicile”, a afirmat Marius Budăi.