Ministrul Turismului: Anul 2022 va reprezenta vârful activității turistice


Autor:    -  
beach, sand, sea
Fotografie de stux pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Daniel Cadariu, ministrul Turismului, este de părere că anul 2022 va reprezenta vârful activităţii turistice, chiar în contextul conflictului armat din Ucraina, deoarece oamenii sunt dornici să își reia activitățile normale, după doi ani de pandemie.

“Eu mă aştept, chiar dacă ne aflăm în situaţia aceasta de conflict armat la graniţă, ca anul 2022 să reprezinte vârful a ceea ce înseamnă activitate turistică pentru că, totuşi, suntem după doi ani de pandemie, iar lumea este dornică să-şi petreacă concediile, este dornică să revină în fond la normalitate”, a afirmat Daniel Cadariu, luni, la Digi24, potrivit Agerpres.

Ministrul Turismului a precizat că urmează să primească informații de la asociațiile din domeniu în legătură cu îngrijorările din partea turiştilor şi care este amploarea anulărilor de vacanţe în zona de Nord, Bucovina în special.

“Nu avem estimările în momentul de faţă, urmează să le primim de la asociaţiile din domeniu, însă, în nordul ţării sunt într-adevăr procente mai ridicate decât în restul ţării. E o reacţie firească. (…) Pe de altă parte, încă de săptămâna trecută, atât din punctul de vedere al ministerului, cât şi de la nivel de prim-ministru noi am ieşit cu comunicări publice pentru a-i încuraja pe români să-şi petreacă concediile în România. Mizăm pe faptul că statutul de ţară membră NATO asigură României o protecţie militară cum nu a mai avut niciodată. Asta nu înseamnă că nu sunt şi români îngrijoraţi. Faptul că de o lună şi ceva a început războiul, iar din punctul acesta de vedere, al securităţii interne, lucrurile s-au dovedit că aşa stau, suntem o ţara sigură, este un argument principal pentru care încurajăm încă o dată pe români, mai ales că vine şi vacanţa şcolară, să-şi petreacă concediile aşa cum o făceau în fiecare an”, a spus Cadariu.

De asemenea, ministrul a subliniat că mai mult de atât ministerul nu poate face în acest moment. Pe de altă parte, Daniel Cadariu a subliniat că, începând din decembrie, au fost luate nenumărate măsuri de sprijin în domeniul turismului.

Ministrul de resort a amintit HoReCa 1, “un program închis cu 450 de milioane de euro infuzie de capital”, precum şi reintroducerea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din mediul bugetar.

“În momentul de faţă lucrăm la o schemă de ajutor aferentă pierderilor din anul 2021 a celor din HoReCa sau un aşa-zis HoReCa 2. Pe de altă parte, luna aceasta închidem o altă măsură de sprijin a agenţilor economici, deci şi a celor din turism, mă refer aici la Măsura 2. Sunt foarte multe măsuri luate în sprijinul în general a mediului de afaceri, dar şi a activităţii turistice”, a precizat Cadariu.

El a menţionat că, recent, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă privind plafonarea preţului la principalele utilităţi.

În ceea ce priveşte tichetele de vacanţă pentru salariaţii bugetari, ministrul Turismului a subliniat că acestea au început deja să fie emise.

El a reamintit că tichete de vacanţă pot emite şi operatorii privaţi pentru salariaţii care lucrează în domeniul privat, iar acele tichete de vacanţă pot merge până la şapte salarii minime pe economie.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!