Mischie, HORA: 80% din angajații HoReCa, vaccinați. La 1 iunie ar trebui ridicate restricțiile

,
Autor:    -  
Gettyimages 1264166886
Foto: Getty

Timp de citire: 2 minute

Așa cum am promis în cursul zilei de marți, am revenit cu detalii de la conferința de presă susținută de reprezentanții industriei ospitalității. Unde am aflat că o pondere de 80% dintre angajaţii sectorului HoReCa s-au vaccinat până în prezent, astfel că restricţiile în restaurante ar trebui ridicate total, după cum a declarat Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România – HORA.

“Din păcate, industria ospitalităţii a fost ataşată de numărul de vaccinaţi. Ni s-a pus în discuţie ca o mare parte din angajaţii din HoReCa să fie vaccinaţi pentru a funcţiona ca înainte, adică la fel ca în 2019. Am luat acest lucru în considerare şi ne-am mobilizat, astfel că astăzi 80% dintre angajaţi sunt vaccinaţi. Astfel că HORA şi-a făcut treaba şi putem merge în faţa Guvernului să spunem că ne-am respectat angajamentele”, a spus Mischie.

Astfel, de la 1 iunie, activitatea în restaurante nu ar trebui să mai aibă restricţii, crede Mischie.

“Am solicitat ca activitatea în restaurante, când vaccinul va fi la liber şi datele de la INSP permisive, noi să putem funcţiona în restaurante şi pe terase fără restricţii. Iar în momentul în care specialiştii Ministerului Sănătăţii consideră că anumite date pot afecta activitatea, să nu mai fie restricţii pentru cei vaccinaţi şi pentru cei care aleg să se testeze”, a arătat oficialul industriei ospitalităţii.

Daniel Mischie a adăugat că HORA a iniţiat un ghid de bune practici pentru operatorii din acest sector, astfel încât activitatea să fie cât mai eficientă în condiţiile actuale.

La rândul său, Paul Ene, secretar de stat în Ministerul Economiei, prezent la aceeaşi conferinţă, a precizat că ridicarea totală a restricţiilor de la 1 iunie nu este posibilă în condiţiile actuale.

“Cu toţii ne dorim să ridicăm restricţiile cât mai repede, dar acest lucru depinde de cum va evolua pandemia şi singurul mod în care putem scăpa de ea este prin vaccinare. Restricţiile nu se pot ridica de la 1 iunie toate, în niciun caz cu siguranţă. Ne dorim un calendar predictibil despre cum se vor relaxa, bazat pe date de vaccinare şi de problema epidemiologică. Ideea că de mâine, gata, s-a făcut 1 iunie, suntem liberi, nu funcţionează aşa”, a spus Paul Ene.

Oficialul ministerial a subliniat că trebuie în continuare să fim foarte atenţi, să respectăm regulile de distanţare, să purtăm masca acolo unde trebuie şi să ne vaccinăm.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!