Municipiul Deva, fără apă caldă. Termocentrala Mintia s-a oprit din lipsă de cărbune
Termocentrala Mintia s-a oprit, duminică noaptea, din lipsă de cărbune, iar din această cauză, aproape 4.500 de apartamente din municipiul Deva au rămas fără apă caldă. Instalaţiile urmează să fie repornite pe 1 iulie.
Potrivit administratorului special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Cristian Roşu, lipsa cărbunelui a fost cauzată de oprirea Minei Lupeni, care a fost inundată în urma ploilor torenţiale care au căzut vineri dimineaţa în Valea Jiului, potrivit Agerpres.
Se lucrează la evacuarea apei din Mina Lupeni, procedură care o să dureze, credem noi, vreo două zile. În acest timp o să pornească şi abatajul de la Mina Livezeni, unde s-a deschis un nou front de lucru. De luni se vor face probele la noul abataj şi sperăm că de marţi, cel mai târziu miercuri, să începem producţia de cărbune la Mina Livezeni. Tot cărbunele va ajunge la termocentrala Mintia, care va porni, a declarat administratorul special al CEH.
Pe de altă parte, liderul Sindicatului “Solidaritatea Hunedoara”, Cristian Iştoc, şi-a manifestat îngrijorarea faţă de oprirea termocentralei Mintia, pentru a doua oară în luna iunie.
Termocentrala Mintia a rămas fără cărbune. Nu mai avem pe stoc, deşi, ca organizaţie sindicală, am solicitat, de mai multe ori, ca acesta să fie asigurat de la rezerva de stat. Suntem îngrijoraţi despre ceea ce se va întâmpla în viitor cu veniturile termocentralei, deoarece acum stăm până miercuri, iar în urmă cu două săptămâni am avut o altă oprire, tot din cauza lipsei cărbunelui”, a explicat, liderul sindical.









