Oamenii de ştiinţă au făcut noi progrese în privinţa dezvoltării de panouri solare transparente


Autor:    -  
Contemporary office building in city
Fotografie de Masood Aslami pe Pexels

Timp de citire: < 1 minut

Oamenii de ştiinţă au făcut noi progrese în privinţa dezvoltării celulelor solare sensibilizate cu colorant (DSC), deschizând noi posibilităţi comerciale pentru panourile solare transparente, anunţă The Independent, potrivit Spotmedia.

O echipă de la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne, Elveţia, a creat nişte molecule de colorant fotosensibilizate speciale, care, atunci când sunt combinate, pot colecta lumină de pe întreg spectrul vizibil. Un studiu pe această temă a fost publicat în jurnalul Nature.

Dat fiind faptul că sunt transparente, aceste celule, ale căror costuri sunt relativ reduse, pot intra în componenţa sticlei pentru ferestre şi faţade, dar pot fi folosite şi pentru ecranele dispozitivelor electronice portabile. Raportul preţ-performanţă este unul suficient de bun pentru a vorbi de o concurenţă la generarea de electricitate pe bază de combustibili fosili, potrivit surse citate.

Tehnologia este deja folosită comercial, ferestre cu celule solare sensibilizate cu colorant fiind instalate la SwissTech Convention Center, dar deocamdată s-a dovedit a fi mai puţin eficientă în comparaţie cu celulele solare tradiţionale.

Acum, cercetătorii elveţieni au reuşit să le crească eficienţa conversiei până la aproximativ 30 la sută.

“Cercetările noastre pavează drumul către un acces facil la DSC de înaltă performanţă şi oferă perspective promiţătoare pentru aplicaţii ca sursă de alimentare şi înlocuirea bateriilor pentru dispozitive electronice care folosesc lumina ambiantă ca sursă de energie”,

notează autorii.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!