Oficial: Casa Albă anunță construirea de reactoare modulare de mici dimensiuni în România
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi cel al României, Klaus Iohannis, vor anunţa marţi planurile ce vizează construirea în România a primei centrale nucleare cu reactoare modular de mici dimensiuni (Small modular reactors – SMR), prima de acest tip, în parteneriat cu firma americană NuScale Power, anunță Agerpres.
Potrivit programului de guvernare depus sâmbătă în Parlament de către premierul desemnat de PNL, Nicolae Ciucă, Executivul de la București plînuiește construirea unei centrale pe gaze naturale, a unei microhidrocentrale și a unei fabrici de peleți în cadrul sucursalei Paroșeni a companiei de stat Complexul Energetic Hunedoara (CEH), aflată în insolvență, precum și ideea ridicării de mini-reactoare nucleare pe locul unităților de producție de energie pe bază de cărbune care urmează să fie scoase din funcțiune potrivit angajamentelor României față de UE, scria luni publicația Profit.ro.
Informația oficială apare într-un comunicat la Casei Albe, în care se precizează că, prin acest parteneriat, cea mai recentă tehnologie nucleară civilă va fi adusă într-o parte critică a Europei.
“Parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, ceea ce va poziţiona tehnologia SUA în fruntea cursei globale pentru implementarea SMR. Acordul comercial va include o unitate NuScale cu 12 module, şi iniţial va crea peste 6.000 de locuri de muncă americane şi româneşti, având potenţial de a crea alte 30.000 de locuri de muncă dacă va fi extins proiectul. Dezvoltarea tehnologiei SMR va avea o contribuţie importantă la decarbonizarea sectorului energiei şi la emisii zero în viitor”, se menţionează în comunicat.
Totuși, deocamdată tehnologia reactoarelor nucleare de mici dimensiuni nu a fost aprobată pentru a fi folosită în UE.
Aceste reactoare bazate pe o tehnologie avansată pot fi utilizate pentru generarea de energie, în procesul de încălzire, desalinizare sau pentru alte utilizări industriale.
Reactoarele SMR oferă multe avantaje, cum ar fi amprente de carbon relativ mici, investiții de capital reduse, capacitatea de a fi amplasate în locații care nu sunt potrivite pentru centrale nucleare mai mari și posibilitatea de adăugări incrementale de putere.
Casa Albă estimează că acest proiect va crea în primă fază peste 6.000 de locuri de muncă în SUA și România, cu un potențial de creștere la 30.000, pe măsură ce proiectul se extinde.
Acest plan a fost anunțat în contextul unei serii de inițiative ale SUA pentru promovarea energiei verzi și pentru crearea de oportunități de muncă în sectoare cheie precum energie, construcții sau cel auto.
Tot Profit.ro anunța, la începutul acestui an, că Nuclearelectrica a primit din partea Agenției SUA pentru Comert si Dezvoltare (USTDA) un grant nerambursabil în valoare de 1.277.115 dolari pentru finanțarea costului necesar identificării unor potențiale amplasamente nucleare compatibile cu tehnologiile SMR în România. Nuclearelectrica transmitea la acea dată că este interesată de evaluarea dezvoltării de SMR-uri, ca o soluție pe termen lung, pe lângă construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.









