OMNIASIG extinde acoperirea asigurării de călătorie în contextul pandemiei Covid-19
OMNIASIG Vienna Insurance Group extinde, fără niciun cost suplimentar, acoperirea polițelor de călătorie în străinătate pentru toți asigurații care au deja o astfel de poliță, sau care vor încheia una, incluzând asistență medicală de urgență în cazul infectării cu coronavirus, precum și repatrierea, în caz de deces cauzat de COVID-19, potrivit unui comunicat de presă.
OMNIASIG Vienna Insurance Group a pus pe primul loc grija față de clienți și parteneri încă de la începutul crizei medicale generate de Covid-19. Această responsabilitate a fost demonstrată atât prin modul în care s-a aliniat la normele și măsurile impuse de autorități pentru derularea activității de zi cu zi, cât și prin adaptarea proceselor și procedurilor la un mod de lucru mult mai digitalizat, precum și prin adaptarea produselor la nevoile actuale ale consumatorilor.
Sănătatea și protecția clienților și partenerilor noștri sunt printre principalele preocupări ale companiei în dezvoltarea și adaptarea produselor și serviciilor noastre. Astfel, pentru a răspunde nevoilor clienților noștri de protecție sporită în contextul actualei pandemii de Covid-19, am decis adoptarea unei măsuri speciale privind extinderea, fără niciun cost suplimentar, a acoperirii polițelor de călătorie în străinătate pentru toți asigurații care au deja o astfel de poliță, sau care vor încheia una. Această acoperire extinsă este valabilă pentru toate polițele de asigurare de călătorie în străinătate, și include de acum și asistența medicală de urgență în cazul infectării cu coronavirus, precum și repatrierea, în caz de deces cauzat de COVID-19. Acoperirea extinsă este aplicabilă indiferent de țara de destinație, pentru evenimente produse începând cu 22 iulie 2020, fiind valabilă până la data la care se va comunica decizia de modificare sau încetare a acestei măsuri speciale, decizia urmând a produce efecte pentru viitor.
Prin astfel de măsuri, compania continuă strategia sa de dezvoltare pe segmentele de asigurări non-auto, oferind servicii de cea mai înaltă calitate pentru acoperirea riscurilor de călătorie peste granițe.









