ONU: Prețurile mondiale ale alimentelor, la maximul ultimilor 10 ani. Plus de 31,3% într-un an

, ,
Autor:    -  
grain, corn, beans
Fotografie de LorettaLynn pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Preţurile mondiale ale mărfurilor alimentare s-au scumpit viguros în octombre şi au atins cel mai mare nivel din iulie 2011, iar indicele preţurilor alimentare a crescut cu 31,3% în decurs de un an, a anunţat joi Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), relatează agenția France Presse, citată de News.ro.

Indicele FAO al preţurilor alimentare a crescut cu 3% faţă de septembrie – la 133,2 puncte.

În decurs de un an, acest indice a crescut cu 31,3%, precizează într-un comunicat FAO.

Acest indicator – care măsoară variaţia lunară a cursurilor internaţionale ale unui coş de produse alimentare de bază – continuă să se apropie de nivelul-record (de 137,6 puncte) pe care l-a înregistrat în februarie 2011.

A cincea lună consecutiv, preţul grâului s-a scumpit în octombrie, cu 5% într-o lună şi cu 38,3% într-un an.

Preţul grâului se află la cel mai înalt nivel din 2012.

Această scumpire se explică prin tensiuni privind oferta, din cauza unor ”recolte reduse în principalele ţări exportatoare, şi anume Canada, Rusa şi Statele Unite”, potrivit FAO.

Preţul uleiurilor vegetale s-a scumpit cu 9,6% în decurs de o lună şi au atins cel mai mare nivel istoric.

Preţul uleiului de palmier s-a scumpit, astfel, a patra lună consecutiv.

În schimb, indicele FAO al preţului cărnii a scăzut cu 0,7% faţă de septembrie.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!