Închide

OPINIE Cosmin Gabriel Păcuraru: Problemele energetice ale viitorilor primari. Gunoiul…

Avatar
Clear light bulb planter on gray rock

Fotografie de Singkham pe Pexels

Timp de citire: 4 minute

Autor: Cosmin Gabriel PĂCURARU, pentru contributors.ro

Se apropie alegerile și încercăm să anticipam câteva probleme pe care edilii le vor avea. Prima este cea a gunoiului. Există vreo legatură între gunoaie și energie? Iată un răspuns!

De 40 de ani în occidentul civilizat se discută despre faptul că se produce din ce în ce mai mult gunoi și acesta ne va sufoca. Așa că a început să se discute despre conceptul de „management al deșeurilor municipale” și acesta a evoluat după cum urmează:

1980 – depozitarea controlată a deșeurilor, adică gunoiul de depozitează exclusiv în gropi organizate

1990 – managementul integrat al deșeurilor, înainte de a fi depozitate în gropi organizate se recuperează deșeurile cu potențial de reciclare

2000 – managementul resurselor materiale, adică după recuperarea deșeurilor reciclabile, gunoiul rămas se valorifică energetic, doar resturile rămase, aruncându-se în gropi organizate.

După cum observăm, România se află la nivelul anilor ’80 prin organizarea gropilor și timid își pune problema recuperării deșeurilor reciclabile.

Poluarea în marile orașe, ca și în București, este cauzată în special de deșeurile municipale, traficului auto și neaplicarea normelor de poluare în construcții[1].

Nu înțeleg de ce se uită că deșeurile municipale constituie o resursă energetică. Ce se află în compoziția acestora? Gunoiul menajer este compus din fracția umedă, reprezentată din cam tot ce rezultă din bucătărie și fracția uscată, în special ambalajele. Ambele fracții au în compoziția chimică într-o mare proporție carbon și hidrogen ce se află în celuloza din resturile menajere, hârtia de ambalaj sau ambalajele de plastic, restul elementelor fiind într-o proporție foarte mică. Să nu uităm că nu ne referim la metal, sticlă, piatră, beton sau orice alte deseuri provenite din construcții și micile reparații și renovări.

Fiecare locuitor al României produce conform statisticilor UE 9.012 kg de gunoi pe an[2]. Cu această cifră ajungem la cifre înspăimântătoare:

București[3]: 2.104.967 locuitori x 9,012 to/locuitor/an = 18.969.962 t/an

România[4]: 19 405 000 locuitori x 9,012 to/locuitor/an = 174.877.860 t/an

Statistica aceasta se referă la toată cantitatea de deșeuri produsă pe cap de locuitor și care se clasifică în: menajere, stradale, industriale, voluminoase, din construcții și demolări, de animale și păsări, industriale reciclabile[5]. La acestea le adăugăm și pe cele medicale și cele industriabile periculoase și toxice și avem tabloul complet. O clasificare academică se găsește în cartea „Noţiuni de gestionarea deşeurilor şi chimia materialelor” de Pălărie Daniela Laura, Chirigiu Liviu. – Craiova: Universitaria, 2016 ISBN 978-606-14-1102-3, pag. 5 [6].

Presa românescă și oficialii afirmă că Bucureștiul produce peste 1.000.000 tone de deșeuri menajere / an (Romania peste 6.000.000 tone / an)[7].

Ce se întâmplă cu aceste deșeuri?

Sunt depozitate în gropi de gunoi, în proporție de 94%. România nu recicleza deșeurile conform datelor Eurostat pe care le considerăm valide. Constatăm că, alături de Grecia și Bulgaria, suntem în coada Uniunii Europene[8]. Comisia Europeană amenință România că va iniția o procedură de infrigement pentru nerespectarea obligațiilor ecologice la gropile de gunoi[9].

Pentru fiecare tonă de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi plătim 120 lei la Administrația Fondului de Mediu și minim 80 lei la administratorul gropilor[10]. La acestea se adauga și cheltuieli cu societățile care colecteaza și transportă gunoiul.

Deci cine produce gunoi, trebuie sa plătească! Banii sunt încasați de Primării și distribuiți către firmele de colectare – transport, firmele care gestionează gropile de gunoi și Administrația Fondului de Mediu.

Dar să nu uităm de compoziția chimică: celuloza din resturile alimentare, hârtia de ambalaj sau ambalajele de plastic adică avem un potențial energetic imens ce nu este recuperat ci aruncat.

În primăriile din mediul rural mai există încă o resursă energetică neglijată ce clasată tot ca deșeu: agrobiomasa, ceea ce nu este altceva decât celuloza încorporată în resturile vegetale ramase după recoltare. În Analiza SWOT al Planului National Strategic de la Ministerul Agriculturii (supusă consultării) se afirmă că suprafața agricolă a României este de 12,5 milioane de hectare. Pentru fiecare cultură exista o cantitate de agrobiomasa ce rămâne după recoltare. Cantitatea minima de agrobiomasă disponibilă este de 3 tone la hectar. Rezultă că România are un disponibil de minim 37,5 milioane de tone de agrobiomasă ce rămâne nevalorificată energetic.

Cum scăpăm de deșeuri și poluare atmosferică

Transformarea deșeurilor municipale solide (MSW) în energie este fundamentată științific[11], dezvoltată[12] în ultimii ani, construindu-se astfel de instalații în toată lumea. O astfel de instalație este reprezentată de un lanț de echipamente care sunt capabile de a genera energie electrică și termică sau hidrogen (sau motorină sau alți combustibili, ceea ce nu luăm în calcul).

Trebuie specificat că există două modalități de folosire a hidrogenului ca și combustibil. Prima modalitate de folosire este cea a motorului cu ardere internă și a doua se bazează pe electricitatea obținută în pila de combustie / fuel cell – o reacție inversă electrolizei – fără ardere internă, hidrogenul reacționând cu oxigenul atmosferic, producând multă energie electrică și apă. În ambele variante nu exista emisii de gaze.

Agrobiomasa din resturile rezultate în urma recoltei se poate folosi obținând peleți prin brichetare, syndiesel, kerosen sau combustibili Nafta și C5, acești produși având diferite utilizări.

În articolele viitoare ne propunem să înaintăm câteva soluții tehnice ce sunt deja implementate în „țările civilizate”.

scroll to top