Gabriel Giurgiu: Merkron

Autor: Gabriel Giurgiu, realizator “Europa mea” (TVR)

Cred că vă dați seama ce înseamnă titlul. Combinația între Merkel și Macron, trimitere la incredibila înțelegere a celor doi lideri, parafata săptămână trecută.

Știrea a picat ca un trăsnet în redacțiile tuturor publicațiilor care dau atenție politicilor europene. Multora nu le-a venit să creadă. Carevasăzică, de la agonie la extaz. După decizia Curții Constituționale a Germaniei de la Karlsruhe care zicea negru pe alb că Banca Central Europeană trebuie să trimiță notă explicativă la Berlin în termen de trei luni pentru niște emisii de acțiuni de acum câțiva ani și că numita Curte de Justiție a Uniunii Europene și-a depășit domeniul de competență în anumite ocazii, Germania era privită chiorâș la Bruxelles, ca o frână în plus pe calea solidarității și coeziunii în Uniune.

A durat foarte puțin. Fară nicio pregătire, fară niciun “preaviz”, Angela Merkel a anunțat, împreună cu Emmanuel Macron, bomba! Constituirea unui fond de 500 de miliarde de euro, pe baza emiterii de obligațiuni… europene! Adică, garantate de întreagă Uniune, bani care vor fi dați, nu împrumutați, celor în nevoie. Adică, flancului sudic, cel mai afectat de molima Corona: Spania, Italia, Franța (eventual, Portugalia, la pachet). Grup de țări pe care ziariștii nordici l-a numit “Club Med” sau “Centura Măslinilor”. Prima denumire are evidente accente peiorative. Ce place mai mult europenilor din nord decât să sugereze că Sudul mediteranean este o adunătură de puturoși lipsiți de etica muncii și care se visează într-o vacanță perpetuă?

În fine, în viziunea lor, Estul european este tot cam așa ceva, la care se adaugă instincte anti-democratice, iliberale, cauzate de genele comuniste de care românii, bulgarii, polonezii, cehii sau ungurii nu pot scăpa nici să-i pici cu ceară. În limbajul public, corupția sistemică este o acuzație plauzibilă pentru oricare dintre aceste țări, abaterile de la regulile statului de drept sunt ingredient logic, de asemenea. Evident, a ajuta cu bani asemenea țări (fie ele din Club Med, fie din cele comuniste până de curând) este risipă din banii munciți cu atâta transpirație de către virtuoșii danezi, suedezi, austrieci și olandezi. Până de curând, erau și finlandezii în clubul așa numit al “frugalilor”, dar s-au retras strategic, conform unei tactici îndelung exersate de-a lungul istoriei. Nici nu pot fi blamați prea tare, după atâtea secole de vecinătate cu rușii sau URSS-ul.

Da, “frugalii”. Așa sunt numite cele patru țări. “The frugal four”. Ei cer buget cât mai mic pentru Uniunea Europeană, maximum 1%, regim auster în politicile sociale, refuz total de a discuta despre granturi. Pentru ei, nu există decât împrumuturi cu contract scris, care să cuprindă condiții privind reforme și politici “la impuse” din partea guvernelor la ananghie. Eh, ar merge asta cu Grecia. Sigur, le ceri insulele ca garanție, le reproșezi siestele și a treisprezecea pensie. Dar atât. Ți-ai arătat mușchii cu Varoufakis. Numai că acum e vorba de Franța, Italia și Spania. Cu ei nu te joci. Cu ei nu iți permiți lecții de morală. Dacă ești Germania, cu ei tratezi amical, muuuult mai amical. Nu de alta, dar reprezintă mult prea mult din balanță ta comercială. În astea trei țări se vând mult prea multe Mercedesuri pentru a te juca de-a moralul. E drept, dacă vinzi doar lalele și facilitați fiscale, ai o marjă ceva mai mare de libertate în declarații. Atâta vreme cât doamna Merkel pare a fi în spatele tău. Când te trezești cu o declaratie franco-germană privind o emisiune de 500 de miliarde de euro garantată de Uniunea Europeană, s-ar putea să te răzgândești. Nu chiar din prima, că ți-ai pierde din obraz și lumea s-ar întreba daca ai vreo importanță pe plan regional și global. Răspunsul nu ți-ar plăcea. Așa că mai tragi de timp, vii cu o propunere “în câteva zile”, și speri să obții cât mai mult.

Recunosc. Am fost inspirat. Acum cam trei săptămâni declaram în public că, mie, Angela Merkel îmi pare a fi liderul lumii libere. Culmea, ea, șefa guvernului unei țări care a pierdut ultimul război mondial, război după care s-a definit conceptul de lume liberă, au apărut NATO și UE. Iaca, acum ea a agreat cu președintele Franței un plan care întărește Europa. Care este, scuzați expresia, istoric! Nu ai cum să ignori Merkcronul, dacă vrei să urmărești istoria Europei. Vorbim despre lansarea de datorii comune, în numele ÎNTREGII Europe. Vorbim despre altceva, nu despre împrumuturi.

Putem discuta. Până la urma, a câștigat Macron (cu obsesia Franței pentru relaxări fiscale și politici concurențiale lejere) sau Merkel (care a cedat, incredibil, în fata obsesiei nemțești împotriva inflației, obsesie veche de când Republica de la Weimar)? Discuție de seminar, de conferință, de webinar, că e la modă.

Până la urmă, deși nu avem o concluzie, deși încă mai avem “frugalii” guralivi, se pare că ne îndreptăm spre o Europă comună, politic, mult mai solidă. O fi bine, o fi rău, habar nu am.

Cert este că Merkel a marcat încă o dată în istorie. Iar Macron a dat pasa decisivă. Cât privește restul, vorba lui Enrico Letta: “Pe frugali pot să îi numesc zgârciți, frugali e o denumire mult prea nobilă”.