Optimism pe piețe | Pfizer anunță reușita vaccinului. Aurul și Zoom scad, petrolul crește
Compania farmaceutică Pfizer a anunțat că vaccinul pe care îl testează este eficient în proporție de 90%, declarație care a dus la creșterea cotațiilor la petrol, scăderea celor la aur, dar și la companii ce oferă servicii exclusiv online precum Zoom.
Cotația aurului a înregistrat luni o scădere de aproape 2% în timp ca cotaţia barilului de petrol a crescut, după ce grupul farmaceutic Pfizer a dezvăluit că a înregistrat progrese cu vaccinul său împotriva Covid-19, anunţ care a redus atractivitatea aurului ca valoare de refugiu, transmite Reuters.
„Există credinţa că acest lucru va fi benefic pentru creşterea economică, pe măsură ce ieşim din pandemie, astfel încât este o veste bună pentru lume dar una negativă pentru aur”, spune analistul Ross Norman.
În paralel, la bursa de la Londra cotaţia barilului de petrol a înregistrat cea mai puternică creştere de după luna iunie iar la bursa de la New York, cotaţia barilului de ţiţei WTI a crescut cu aproape 10%. „Aceasta ar putea schimba radical datele problemei deoarece va accelera revenirea cererii de petrol”, spune analistul Saxo Bank A/S, Ole Hansen.
De asemenea, pieţele de acţiuni din întreaga lume au crescut iar dolarul american s-a depreciat pe măsură ce investitorii au devenit optimişti că victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale înseamnă un pachet de stimulente fiscale mai mare în SUA şi un comerţ mondial mai calm. Aceasta ar însemna perspective de câştiguri mai bune pentru companiile expuse pe prima economie a lumii dar şi posibilitatea ca Rezerva Federală american să intervină pentru a oferi un sprijin suplimentar economiei.









