Panică și haz la Londra: numărul de telefon al premierului a fost lăsat în văzul lumii timp de 15 ani


Autor:    -  
Boris Johnson
Sursa foto: WPA Pool / Pool / Getty.

Timp de citire: 2 minute

Dintr-o bizară eroare, numărul personal de telefon al premierului britanic Boris Johnson a fost disponibil publicului larg, pe internet, timp de 15 ani, fapt care a stârnit panică și îngrijorare cu privire la faptul că telefonul lui ar fi putut fi vulnerabil la hacking sau la orice alt tip de acces neautorizat de către agenți străini sau de simpli cetățeni nemulțumiți de prestația lui, potrivit Business Insider.

Numărul de telefon al lui Boris Johnson a fost notat în subsolul unui comunicat de presă din 2006, publicat pe vremea când el era ministru la educației în cabinetul din umbră al Partidului Conservator, în timpul mandatului lui Tony Blair în Downing St. 10.

În acel comunicat de presă, care promova o broșură scrisă de Johnson, el îi invita pe cititorii textului să îl contacteze ”direct” pe Johnson ca autor al textului, pe telefonul său fix din Camera Comunelor sau pe numărul său personal.

Prezența numărului în văzul tuturor a fost amintită pentru prima dată în această săptămână de o buletinul săptămânal Popbitch, o publicație de ”bârfe” din showbiz și politică britanică. Comunicatul de presă trimis acum 15 ani a fost șters abia acum.

“Dacă numărul lui de mobil a fost atât de disponibil pe scară largă, nu ar fi exclus ca el să fi ajuns la unii pe care chiar nu și-ar fi dorit să i-l cunoască, poate chiar state ostile cu capacități cibernetice sofisticate sau grupări criminale”, a comentat știrea Peter Ricketts, fostul consilier de securitate națională din Marea Britanie, pentru programul ”Today” la BBC Radio 4.

Deputatul laburist Kevan Jones, membru al Comitetului de Informații și Securitate al Parlamentului de la Londra, a declarat pentru publicația Politico: ”Este un fapt extrem de îngrijorător, cu implicații masive din punctul de vedere al securității”.

Utilizarea telefonului mobil de către premier a fost în centrul atenției în ultimele săptămâni după ce BBC a publicat informații despre un schimb de mesaje scrise între el și antreprenorul miliardar James Dyson, în care Johnson îl asigura personal pe Dyson că va ”rezolva” o problemă fiscală pentru miliardar, potrivit știrilor publicate de BBC.

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, i-a trimis și el un mesaj text lui Boris Johnson încercând să-l convingă să facă lobby în cazul unei intenții de preluare a clubului de fotbal Newcastle United, scria The Guardian în urmă cu două săptămâni.

Despre Johnson s-a scris atât de intens că s-a ocupat cu astfel de afaceri de lobby prin telefonul său personal, încât Simon Case, secretarul Cabinetului Marii Britanii, l-a îndemnat pe Johnson să-și schimbe numărul de telefon mobil, pentru că sunt prea mulți oameni care par să fi avut acces la acesta, scria The Telegraph în urmă cu zece zile.

Un alt caz apărut recent, relatat de The Times, vorbea despre un solicitant de servicii de asistență socială care a reușit să-l contacteze personal pe Boris Johnson și să îi ceară ajutorul pentru o cerere de despăgubire, după ce un prieten i-a dat numărul de telefon al premierului. Johnson a trimis problema Departamentului pentru Muncă și Pensii, care a soluționat-o, potrivit publicației citate.

Numărul de telefon cu pricina a fost între timp blocat, iar apelurile către acesta se încheie repede cu un text citit de un robot: “Telefonul acestei persoane este închis. Încercați mai târziu sau trimiteți un mesaj”.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!