Închide

Pasagerii răniţi ușor din avionul Singapore Airlines, afectat de turbulenţe severe, vor primi cel puţin 10.000 de dolari

Avatar
singapore airlines, a350, airbus

Fotografie de tpicture pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Compania Singapore Airlines a anunţat, marţi, că a oferit compensaţii de 10.000 de dolari (9.287 de euro) pasagerilor care au suferit răni minore într-un zbor care, luna trecută, a trecut prin turbulenţe violente şi că va discuta sume mai mari cu cei care au fost grav răniţi, informează AFP, citată de News.ro.

Un britanic în vârstă de 73 de ani a murit şi peste o sută de persoane au fost rănite, unele cu leziuni ale coloanei vertebrale şi ale craniului, într-un zbor de la Londra care a aterizat de urgenţă la Bangkok după ce a fost supus unor turbulenţe severe la sfârşitul lunii mai.

Aeronava Boeing 777 cu destinaţia Singapore avea la bord 211 pasageri şi 18 membri ai echipajului, dintre care zeci au fost spitalizaţi.

Pasagerii cu răni mai grave au fost „invitaţi să discute o ofertă de despăgubire adaptată la situaţia lor specifică atunci când se vor simţi bine şi pregătiţi să facă acest lucru”, a precizat compania aeriană într-un comunicat.

„Pasagerilor cu răni grave, care necesită îngrijiri medicale pe termen lung şi care au nevoie de asistenţă financiară, li se oferă un avans de 25.000 de dolari (23.217 euro) pentru a le satisface nevoile imediate”, a precizat Singapore Airlines. „Această sumă va face parte din compensaţia finală pe care o vor primi aceşti pasageri”.

De asemenea, compania aeriană va rambursa biletele tuturor pasagerilor din zborul traumatizant, inclusiv celor care nu au fost răniţi. „Toţi pasagerii vor primi, de asemenea, compensaţii pentru întârziere, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene sau ale Regatului Unit”, a precizat compania aeriană.

Conform Convenţiei de la Montreal, companiile aeriene sunt răspunzătoare pentru daunele cauzate de rănirea sau decesul pasagerilor aflaţi la bordul unei aeronave.

Singapore Airlines a oferit deja 1.000 de dolari S.U.A. (686 de euro) fiecărui pasager al zborului care a plecat din Bangkok după incident, pentru a le acoperi cheltuielile imediate. De asemenea, a acoperit cheltuielile medicale ale pasagerilor răniţi şi a organizat călătoria rudelor acestora la Bangkok, dacă acestea au solicitat acest lucru.

Boeingul 777-300ER a coborât 1.800 de metri în 3 minute, atât de brusc încât pasagerii au declarat că nu au avut timp să îşi pună centurile de siguranţă.

Avionul a suferit o „schimbare rapidă” a forţei gravitaţionale deasupra sudului Myanmari, potrivit unui raport preliminar al Biroului de Investigaţii pentru Siguranţa Transporturilor din Singapore, citat de Ministerul Transporturilor.

scroll to top