Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse: participarea la război este ”o faptă bineplăcută lui Dumnezeu”
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, susține că crearea bombei atomice în URSS s-a datorat intervenției divine și că participarea la război este ”o faptă bine-plăcută lui Dumnezeu”, potrivit unui raport care sintetizează unele dintre spusele sale cele mai recente, realizat de Centrul pentru Combaterea Dezinformării, organism din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, transmite agenția ucraineană de presă UNN.
Biserica Ortodoxă Rusă continuă să se implice deschis în militarizarea societății ruse, remarcă raportul citat. Acest lucru este demonstrat de noile declarații ale principalului lider spiritual al rușilor, care nu au nicio legătură cu spiritualitatea sau cu fundamentele eticii creștine.
Într-o predică recentă, Patriarhul Kirill a declarat că crearea bombei atomice în URSS s-a datorat ”intervenției divine”.
Potrivit acestuia, apariția armelor de distrugere în masă ar fi salvat Uniunea Sovietică ”de la o distrugere teribilă”, iar procesul de dezvoltare a bombei atomice a avut loc sub influența ”harului și milei lui Dumnezeu”.
Autorii raportului remarcă, totodată, o situație paradoxală: o structură care se poziționează ca apărătoare a ”valorilor spirituale” și îi opune constant pe ruși ”Occidentului imoral” alimentează de ani de zile cultul armelor, războiului și violenței în rândul milioanelor de credincioși ruși.
Aceștia adaugă că astfel de declarații fac parte din strategia pe termen lung a Bisericii Ortodoxe Ruse de a sacraliza războiul și de a oferi acțiunilor agresive ale Kremlinului o justificare ”creștină”:
”Această structură religioasă a slujit mult timp Kremlin-ului, nu lui Dumnezeu, ca instrument al propagandei de stat. O confirmare clară a acestui lucru este cartea recent publicată de Kirill, în care participarea la război este descrisă ca o «faptă plăcută lui Dumnezeu»,
explică autorii raportului.
În acest context, Centrul pentru Combaterea Dezinformării amintește că Biserica Ortodoxă Rusă a aprobat oficial rugăciunile standard despre război, în special rugăciunea obligatorie ”pentru Sfânta Rusie”, în care credincioșii îi cer lui Dumnezeu să ajute Federația Rusă să dobândească victoria împotriva Ucrainei.









