Peste 200 de personalități cer ”regândirea integrală” a programei la română pentru clasa a IX-a
Peste 200 de cercetători ai Academiei Române, scriitori și profesori, printre care Mircea Cărtărescu, Radu Vancu sau Ioana Pârvulescu, cer „regândirea integrală” a programei la română pentru clasa a IX-a, propusă de Ministerul Educației, deoarece aceasta „Conține erori impardonabile, descurajează lectura și riscă să amplifice analfabetismul funcțional”, scrie Știri pe surse.
Într-un memoriu lansat public, semnatarii arată că programa “readuce în școli un model depășit, complet rupt de realitățile elevilor și de lumea în care trăiesc” și cer Ministerului Educației și Cercetării ca aceasta să fie schimbată, potrivit sursei citate.
„Programa ignoră toate deschiderile științifice și didactice ale disciplinei din ultimele decenii, conține erori impardonabile, descurajează lectura și riscă să amplifice analfabetismul funcțional. Prin urmare, solicităm Ministerului Educației și Cercetării regândirea integrală a programei”,
se arată în memoriul semnat de cele peste 200 de personalități din educație și cultură.
Memoriul a fost semnat de scriitorul și profesorul Mircea Cărtărescu, scriitorul și profesorul Radu Vancu, regizorul Radu Jude, scriitorul Dan Lungu, regizoarea Gianina Cărbunariu, dramaturga Mihaela Michailov, scriitoarea Mihaela Miroiu, profesorul Liviu Papadima sau scriitoarea Ioana Nicolaie
Potrivit acestora, programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a (trunchi comun) se bazează pe premise și pe informații eronate
„De ce propunerea de programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a (trunchi comun) se bazează pe premise și pe informații eronate din punct de vedere științific și cum ar putea fi remediată această problemă”.









