Închide

Peste 70% dintre români sunt de acord cu grevele angajaților din sistemul public (sondaj)

Avatar
Fse Spiru Haret Greva 1

Sursa foto: Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” / Facebook.

Timp de citire: < 1 minut

73% dintre români sunt de acord cu modul angajaților din sistemul public de a-și cere drepturile prin grevă, arată un sondaj dat publicității marți.

Profesorii reprezintă categoria profesională percepută ca fiind cea mai îndreptățită să recurgă la o astfel de măsură, urmați de salariații din sistemul medical, din salubritate și transporturi, transmite Rador.

Cei mai mulți români consideră că este responsabilitatea guvernului să implementeze măsuri corecte pentru lucrătorii din sistemul public, astfel încât să se evite nemulțumirile ce pot duce la mișcări de protest.

Studiul IPSOS mai arată că atenția acordată sistemului de învățământ în acest moment este împărtășită în principal de persoanele care au între 18 și 49 de ani, iar cei mai neliniștiți sunt, cum era de așteptat, părinții care au copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani și care văd amenințată desfășurarea examenelor.

scroll to top