Premieră mondială: Franța devine prima țară din lume care înscrie în Constituție dreptul la avort
Începând de luni, Franța devine prima țară din lume care înscrie în mod explicit întreruperea voluntară de sarcină în Constituția țării, în contrast puternic față de multe alte țări unde acest drept este pe o pantă a regresului, transmite agenția France Presse, citată de Radio România Actualități.
Chiar dacă dreptul femeilor de a recurge la avort în cazul unei sarcini nedorite a fost legalizat în Franța în anul 1975, înscrierea sa în Constituție înseamnă o garanție în plus că el nu va putea fi anulat în cazul sosirii la conducerea țării a unei puteri mai puțin democratice.
În Franţa, cele două Camere ale Parlamentului s-au reunit luni după-amiază, într-o sesiune comună extraordinară, pentru a înscrie în Constituție dreptul femeilor la avort.
Cu patru zile înainte de 8 martie, Ziua Internațională a Drepturilor Femeii, această reformă va introduce în articolul 34 următoarea frază:
”Legea determină condițiile în care se exercită libertatea garantată femeilor de a recurge la o întrerupere voluntară a sarcinii.”
Amendarea legii fundamentale, criticată puternic de Vatican, a fost deja aprobată atât de Senat, cât și de Adunarea Națională de la Paris, iar votul de luni a fost văzut drept o simplă formalitate. Pragul de trei cincimi din voturi a fost atins fără dificultăți, dacă luăm în calcul voturile masive în favoarea proiectului din Adunarea Națională (493 de deputați ”pentru” și 30 ”contra”) și din Senat (267 la 50).
Proiectul a trecut cu o majoritate confortabilă, de 780 de voturi ”pentru” și doar 72 ”contra”.
Reuniunea celor două camere a avut loc la Versailles, în prezența premierului Gabriel Attal.
Adunarea Naţională și Senatul Franței au ședințe comune doar în situații excepționale, în urma unei convocări inițiate de președintele republicii, în cazul unor crize severe sau pentru modificarea Constituției.
Inițiativa, promovată puternic de președintele Emmanuel Macron și cerută insistent de ONG-urile de luptă pentru drepturile femeilor, a prins contur după ce acest drept a fost pus sub semnul întrebării, inclusiv în țări democratice, precum Statele Unite sau Polonia.
”Aceasta va fi prima prevedere constituțională atât de explicită și de amplă pe această temă, nu doar în Europa, ci în lume”, a subliniat Leah Hoctor de la Center for Reproductive Rights, o organizație americană care apără dreptul la avort.
Susținută de peste 80% din populația franceză, conform mai multor sondaje, înscrierea în constituție a avortului și-a făcut treptat loc pe scena politică. Chiar și dreapta și extrema dreaptă, care se opuneau în mod tradițional ideii sau erau sceptice cu privire la formularea aleasă de guvern, au sfârșit prin a vota majoritar în favoarea reformei, în ciuda câtorva reticențe.
Anterior, legalizarea avortului în Franța, în 1975, venise la patru ani după un apel public șocant prin care 343 de femei, printre care actrițele Jeanne Moreau și Catherine Deneuve și scriitoarele Simone de Beauvoir, Marguerite Duras și Françoise Sagan, au dezvăluit că făcuseră avort.