Închide

Eliminarea inegalităţilor dintre bărbaţi şi femei ar putea majora PIB-ul global cu peste 20% (Banca Mondială)

Avatar
men, employees, suit

Fotografie de 089photoshootings pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Încheierea practicilor şi legilor discriminatorii care împiedică femeile să lucreze sau să înceapă afaceri ar putea majora PIB-ul global cu peste 20%, ceea ce ar dubla rata mondială de creştere în următorul deceniu, se arată într-un raport publicat luni de Banca Mondială (BM), transmite Reuters.

În medie, femeile beneficiază de doar 64% din protecţia juridică de care beneficiază bărbaţii, şi nu de 77% aşa cum s-a estimat anterior, şi nicio ţară – nici măcar cele mai bogate – nu furnizează adevărată egalitate de şanse. Cifra mai scăzută reflectă deficienţele majore relevate de includerea a doi noi indicatori – siguranţa şi îngrijirea copiilor – pe lângă salarizare, căsătorie, maternitate, loc de muncă, mobilitate, avere, antreprenoriat şi pensie.

Raportul evaluează pentru prima dată modul în care 190 de ţări implementează legile existente pentru protejarea femeilor şi arată că există un decalaj „şocant” între politică şi practică, transmite AGERPRES.

„Femeile au puterea de a stimula economia mondială”, a afirmat Indermit Gill, economistul şef al BM, adăugând că reformele care previn discriminarea au încetinit semnificativ.

Obstacolele femeilor la intrarea pe piaţa globală a forţei de muncă

Obstacolele cu care se confruntă femeile la intrarea pe piaţa globală a forţei de muncă includ bariere în calea demarării unei afaceri, decalaje persistente de salarizare, interzicerea muncii în timpul nopţii sau a locurilor de muncă percepute ca „periculoase”.

Femeile beneficiază doar de o treime din protecţia juridică necesară contra violenţei domestice, hărţuirii sexuale, căsătoriilor juvenile şi uciderii femeilor în cele 190 de ţări, se arată în raport.

Hărţuirea sexuală la locul de muncă este interzisă în 151 de ţări, dar doar 40 au legi care o interzic în locurile publice.

De asemenea, femeile petrec în medie cu 2,4 mai multe ore pe zi pentru muncă de îngrijire neplătită decât bărbaţii, în special pentru îngrijirea copiilor, iar în doar 78 de ţări sunt introduse standarde de calitate care guvernează serviciile de îngrijire a copiilor.

Pe hârtie, femeile au aproximativ două treimi din drepturile bărbaţilor, dar lipsesc sistemele necesare pentru implementarea deplină a legislaţiei, susţine Banca Mondială. De exemplu, în 98 de ţări sunt legi privind plata egală, dar doar 35 au măsuri de transparenţă a plăţilor sau mecanisme de aplicare pentru rezolvarea decalajelor de salarizare, care arată că femeile câştigă doar 0,77 dolari pentru fiecare dolar câştigat de bărbaţi.

Banca Mondială recomandă guvernelor îmbunătăţirea legislaţiei privind siguranţa, îngrijirea copiilor şi oportunităţile de afaceri, reforme care să elimine restricţiile impuse femeilor care muncesc, extinderea concediilor de maternitate şi paternitate, stabilirea unor cote obligatorii pentru femei în Consiliile de Administraţie ale companiilor cotate la bursă.

Tea Trumbic, principalul autor al raportului, atrage atenţia că abia jumătate din femei sunt prezente pe piaţa globală a forţei de muncă, raportat la aproape trei din patru bărbaţi. „Nu este doar incorect – este o risipă de resurse. Ţările pur şi simplu nu-şi pot permite să ţină pe tuşă jumătate din populaţie”, spune Tea Trumbic. 

scroll to top