Închide

Presa cehă: trecerea țării la euro, blocată de conservatorii care dețin portofoliul Finanțelor

Avatar
money, cash, czech crowns

Fotografie de vjkombajn pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Ministerul de Finanțe din Guvernul de la Praga, aflat în portofoliul Partidului Civic Democrat (ODS), precum și Banca Națională, consideră că Cehia urmează să îndeplinească principalele criterii pentru adoptarea monedei unice europene anul viitor, însă, cu toate acestea, nu recomandă trecerea la euro, conform unui proiect de raport consultat de cotidianul economic Hospodářské noviny, citat de publicația Euractiv.com.

Ministerul de Finanțe, co-autor al raportului citat, este condus de Zbyněk Stanjura, un lider al Partidului Civic Democrat, un partid de orientare conservatoare și ușor eurosceptic, care nu vede cu ochi prea buni consolidarea integrării la nivelul Uniunii Europene și nu sprijină adoptarea monedei unice europene.

În ciuda progreselor obținute de economia cehă, raportul susține, în mod explicit, că guvernul

”… nu ar trebui să stabilească o dată țintă pentru aderarea la zona euro și nici măcar nu ar trebui să vizeze intrarea în mecanismul cursului de schimb (ERM II)”.

Raportul nu este încă disponibil public, dar a fost consultat, într-un format preliminar, de jurnaliștii de la Hospodářské noviny.

Mai mulți miniștri din guvernul condus de o coaliție formată din cinci partide contestă proiectul de rezoluție formulat astfel în cadrul procedurilor interministeriale, fiind deranjați că Ministerul de Finanțe spune una și recomandă alta.

”Analiza prezentată arată că economia cehă este pregătită să adopte euro și riscurile unei astfel de soluții sunt relativ scăzute”, a declarat Ministerul de Interne condus de Vít Rakušan în timpul procedurilor consultative.

Alți miniștri sunt de acord cu criticile formulate de Rakušan – în special ministrul Dezvoltării Regionale Ivan Bartoš (din partea Partidnului Piraților) și ministrul Cercetării și Inovării Helena Langšádlová, care reprezintă partidul liberal-conservator TOP 09.

În timp ce toate celelalte partide din coaliție (STAN, TOP 09, KDU-ČSL și Pirații) s-au exprimat deschis în favoarea adoptării euro, conservatorii de la ODS rămân singurii care se pronunță împotriva acesteia.

La rândul lor, companiile cehe fac presiuni pentru adoptarea monedei UE, în condițiile în care economia țării este orientată spre exporturi către alte țări din UE, iar cursurile de schimb sunt nefavorabile exportatorilor.

Potrivit cotidianului Hospodářské noviny, Ministerul de Finanțe a respins majoritatea obiecțiilor acestora.

Raportul trebuie aprobat în Cabinetul premierului Petr Fiala și probabil va fi adoptat într-o ședință de Guvern în luna decembrie.

scroll to top