Arhiva tag-ul pentru: Partidul Piraților

Presa cehă: trecerea țării la euro, blocată de conservatorii care dețin portofoliul Finanțelor
Europa, PubliceMinisterul de Finanțe din Guvernul de la Praga, aflat în portofoliul Partidului Civic Democrat (ODS), precum și Banca Națională, consideră că Cehia urmează să îndeplinească principalele criterii pentru adoptarea monedei unice europene…

Avertisment pentru UE: Aprovizionându-ne cu gaze azere în locul celor rusești, sărim din lac în puț
Energie, EuropaEurodeputata cehă Markéta Gregorová, aleasă pe lista Partidului Piraților, și-a exprimat îndoielile cu privire la oportunitatea semnării memorandumului privind importurile de gaze semnat între UE și Azerbaidjan, în condițiile în…

Un mic paradox politic: Prima țară UE în care Pirații au ajuns la putere nu are ieșire la mare
Europa”Pirații” din Cehia reprezintă primul Partid al Piraților din Europa care a ajuns la putere, într-o coaliție de guvernare. Deși rezultatele alegerilor din această au fost sub așteptările lor, Pirații au reușit ca, prin negocieri,…

Surpriză în Cehia: premierul Babiš pierde alegerile, opoziția obține o victorie a la Pyrrhus
EuropaAlegerile generale din Cehia, desfășurate vineri și sâmbătă, s-au încheiat cu o surpriză majoră. Deși era creditat cu prima șansă, premierul populist Andrej Babiš a suferit o înfrângere complet neașteptată, deși într-o marjă…
