Închide

Primul regulament al jocului de fotbal, vândut într-o licitație cu peste 65.000 de euro

Avatar
The Earliest Football Rules

Cel mai vechi regulament al jocului de fotbal. Sursa foto: Sotheby's.

Timp de citire: 2 minute

Un exemplar foarte rar al primului regulament al jocului de fotbal, elaborat în 1858 de clubul englez Sheffield FC, a fost licitat marți la Londra pentru 65.000 de euro de către casa de licitații Sotheby’s, anunță agenția France Presse, citată de cotidianul L’Équipe.

Există doar două exemplare cunoscute ale acestei prime ediții a unui regulament al jocului de fotbal, pe baza căruia s-a dezvoltat fotbalul modern. Ele au fost tipărite de clubul Sheffield Football Club în 1859, acesta fiind atestat de către FIFA drept cel mai vechi club de fotbal din lume.

Cunoscut drept ”Regulamentul Sheffield”, acesta a fost un cod de reguli de ale jocului de fotbal, conceput și pus în aplicare în Sheffield între 1858 și 1877. Regulile au fost inițial create și revizuite de Sheffield Football Club, responsabilitatea aplicării sale fiind transmisă Asociației de Fotbal din Sheffield la crearea acestui organism în 1867. Ulterior, regulile s-au răspândit dincolo de granițele orașului și la alte cluburi și asociații din nordul și centrul Angliei, făcându-l unul dintre cele mai populare moduri în care se juca fotbalul în anii 1860 și 1870.

În 1863, nou-înființata Asociație de Fotbal din Londra (FA) și-a publicat propriile legi ale fotbalului.

Între 1863 și 1877, legile FA și Regulamentul Sheffield au coexistat, fiecare cod influențându-l uneori pe celălalt. Au fost jucate mai multe jocuri între echipele din Sheffield și din Londra, folosind ambele seturi de reguli. După mai multe dispute, cele două coduri au fost unificate în 1877, când Asociația de Fotbal din Sheffield a votat adoptarea legilor FA.

Broșura de 16 pagini, aflată în stare foarte bună şi găsită într-un album cusut manual din epoca victoriană cu suverniruri ale clubului Sheffield FC, oferă o primă versiune codificată a sportului-rege. De asemenea, menţionează evoluţia regulilor, cu adnotări scrise de mână sau printr-o addenda tipărită, care subliniază interzicerea “lovirii” sau “împingerii” mingii cu mâna, gest tehnic care anterior era permis.

Casa de licitații a precizat că

”… clubul a jucat un rol crucial în dezvoltarea jocului modern: lovitura liberă indirectă, cornerul şi bara transversală sunt inovaţii ale jocului realizate de Sheffield FC.”

Broşura cuprinde și semnătura în creion a lui William Baker, unul dintre cei mai importanţi jucători ai lui Sheffield FC din epoca respectivă şi membru al consiliului de conducere al Asociației de Fotbal din oraș, cea care a aprobat proiectul final al regulilor, la 21 octombrie 1858. Regulile au fost apoi tipărite în anul următor şi distribuite tuturor membrilor clubului.

Singura altă copie cunoscută se afla în arhivele clubului, care au fost vândute, în iulie 2011, pentru 881.000 de lire sterline.

scroll to top