Închide

Produsele lactate vor fi delimitate clar pe rafturi. Denumirile precum lapte de soia, interzise

Avatar
cheese, refrigerator, processed

Fotografie de AlbanyColley pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Laptele şi produsele din lapte vor fi clar delimitate pe rafturile magazinelor, iar cele cu adaosuri de grăsimi vegetale vor avea spaţii separate – prevede o lege adoptată ieri de Parlament.

Conform noilor prevederi, termenul de lapte va fi acceptat doar pentru produsele care conţin acest ingredient de origine animală, astfel că denumiri precum lapte de migdale sau de soia nu vor mai putea fi folosite, potrivit RRA.

Ce alte prevederi mai conţine legea

Apare, de asemenea, obligaţia ca pe etichetele produselor să apară informaţii privind ţara de origine sau a locului din care provin laptele sau produsele lactate, dar şi ingredientele primare folosite.

Deputata PSD Raluca Dumitrescu spune că proiectul de lege iniţiat de social-democraţi corespunde reglementărilor europene în domeniu.

Raluca Dumitrescu:

Orice operator economic care comercializează produse sub denumire de lapte și produse lactate pe teritoriul României o poate face numai în baza înregistrării produsului în registrul laptelui și a inscripționării acestui număr pe etichetă.
Reporter: Şi AUR salută adoptarea proiectului de lege. Deputatul partidului Dumitru Flucuş consideră că se impun însă și alte măsuri pentru susținerea producției interne de lapte.

Deputatul Dumitru Flucuş, PNL:

Totuși este mult prea puțin, pentru că noi cumpărăm foarte multă mâncare și produse lactate din străinătate. Acelea nu sunt etichetate așa cum noi cerem acum. Ar fi mult mai util ca noi să dăm subvenții producătorilor români.

Potrivit proiectului de lege, produsele de lapte cu adaos de grăsimi vegetale vor trebui comercializate pe rafturi bine delimitate și semnalizate vizibil pentru cumpărători.

Totodată, apare obligația ca meniurile unităților de alimentație publică să menționeze toate produsele lactate fabricate cu grăsimi sau proteine.

scroll to top