Proiectul legii pensiilor speciale, adoptat de deputați. “Cea mai sfidătoare formă a legii de până acum”

,
Autor:    -  
Declic Taiati Pensiile Speciale
Foto: captură video Facebook Declic

Timp de citire: 4 minute

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, proiectului legii pensiilor speciale, pe care l-a pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale. „Această ultima formă a legii e cea mai sfidătoare de până acum. Nu numai că îi asiguraţi pe cei care au pensiile speciale că nu li se întâmplă nimic, dar încă 40 de ani de acum încolo (…) vor mai fi pensii speciale, conform acestei legi…”, a susținut președintele USR, Cătălin Drulă.

“Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării”,

se arată în proiectul de lege. Potrivit acestuia, cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

“De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţionala şi personalul de specialitate juridică prevazut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”,

subliniază proiectul.

Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie.

“În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional”,

se mai arată în proiect.

USR acuză PSD și PNL că mimează reforma pensiilor speciale

La fel ca săptămâna trecută în Senat, aleșii USR au votat împotrivă, susținând că forma legii, așa cum a fost ea propusă de Putere, nu desființează pensiile speciale, ba chiar conservă privilegiile din acest sistem.

„Încă un moment ruşinos pentru Parlament, încă un moment ruşinos al democraţiei româneşti. Această lege, împotriva căreia numai USR va vota, e legea menţinerii pensiilor speciale. Pensiile speciale sunt un cancer care macină solidaritatea, dreptatea, echitatea din societate. Pensiile speciale spun aşa: dacă te afli într-o serie de privilegiaţi, ai bătrâneţile îndestulate, dacă nu, cu necazul a 95% din români, ”ghinion”, cum a spus preşedintele vostru, Klaus Iohannis”,

a declarat, de la tribuna Parlamentului, Cătălin Drulă, liderul USR, conform B1 TV.

Drulă: Guvernul Ciolacu crește taxele să aibă bani pentru pensiile speciale

Acesta a mai afirmat că Guvernul Ciolacu crește taxele pentru a avea bani să plătească aceste privilegii. Pensiile speciale, a mai precizat Drulă, au ajuns să ne coste 13 miliarde de lei.

„Cifrele sunt ameţitoare. Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului şi al PNL, antiliberalul Ciucă, ia 18.000 lei pensie specială. Aţi avut o obligaţie în PNRR să treceţi aceste pensii la cel mai firesc principiu, principiul contributivităţii – cât ai contribuit, atât să primeşti, la fel cum primesc 95% din români – şi v-aţi bătut joc”,

a continuat Cătălin Drulă.

El l-a mai dat exemplu negativ și pe viceguvernatorului BNR Florin Georgescu, care ar încasa lunar 70.000 lei, o pensie de 12.000 lei şi o pensie specială de 10.000 lei.

USR: PSD și PNL introduc noi privilegii

Președintele USR a acuzat apoi coaliția PSD-PNL că nu doar că nu elimină pensiile speciale, dar și introduce privilegii noi:

„Aţi introdus şi sporurile nepermanente. Totul pentru clientela de partid, nimic pentru oameni. Asta nu e liberal, că liberalismul înseamnă să-ţi pese de performanţă, de cât a contribuit fiecare, nu să intri, ca porcii ăia graşi din ”Ferma animalelor”, pe uşa din dos. Asta nu e nici socialist. Aveţi o clientelă care sufocă acest stat, oameni care iau zeci de mii de lei”,

a declarat liderul USR Cătălin Drulă.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!