Protestele cauzate de accidentul feroviar din Grecia continuă; cum arată o grevă în presă?
La un apel al sindicatelor publice și private din Grecia, care cer o grevă generală în toate sectoarele de activitate, presa din această țară a declanșat miercuri o grevă de 24 de ore în toate mediile audiovizuale, în presa tipărită și online, care a durat de miercuri dimineața la ora 5 până joi la aceeași oră, potrivit unui comunicat al Federației Pan-Elene a Sindicatelor Editorilor de Presă (POESY), citat de Le Monde. Joi, au început greve în toate sectoarele economiei grecești.
Furia grecilor nu pare să se estompeze, în urma gravului accident feroviar din 28 februarie, în care și-au pierdut viața 57 de pasageri.
Miercuri, 15 martie, tonul protestelor a fost dat chiar de presă. Pe tot parcursul zilei, în Grecia nu au fost difuzate buletine de știri la posturile de radio și televiziune, din cauza unei greve de 24 de ore a jurnaliştilor. Instituțiile de presă care au publicat, totuși, ceva, au transmis informații și știri vechi, multe dintre ele având legătură tocmai cu tragicul accident feroviar de la care au plecat nemulțumirile populare.
Joi dimineața, grevele au continuat și amenință să ia amploare. Angajaţii din transporturi s-au alăturat valului de furie publică faţă de greşelile şi problemele sistemice care au condus la recenta catastrofă feroviară. Pentru prima dată, toate zborurile interne şi internaţionale sunt afectate, întrucât controlorii de trafic şi angajaţii aviaţiei civile sprijină acţiunea de protest.
Pe lângă traficul aerian, transportul public din Grecia şi serviciile de feriboturi s-au alăturat grevei, alături de angajaţii din serviciul public şi din sistemul de sănătate, cu câteva excepții notabile: serviciile de urgenţă din spitale şi zborurile umanitare.
În transportul public, autobuzele şi trenurile vor circula doar la ora prânzului pentru a duce oamenii la proteste în marile oraşe.
Greva de miercuri a afectat sectorul audiovizual, majoritatea site-urilor de informare şi presa scrisă, potrivit sindicatelor jurnaliştilor.
”Jurnaliştii îşi unesc vocile cu cele ale societăţii elene şi ale mişcării sindicale pentru a cere atribuirea reală a răspunderii pentru crima de la Valea Tempe [locul în care s-a produs accidentul, la 350 de kilometri nord de Atena]”, a anunţat POESY, în comunicatul citat.
Liderii presei grecești solicită, în continuare, eliminarea presiunilor exercitate asupra jurnaliştilor de către proprietarii grupurilor media şi de către partidele politice şi fac apel la jurnalişti să muncească în vederea ”descoperirii cauzelor reale ale tragicului accident care a zguduit ţara”.
Jurnaliștii eleni mai fac apel la ”acorduri colective”, denunțând salariile mici, după ce, în timpul crizei financiare din ultimul deceniu, sectorul presei a trecut printr-un amplu proces de dereglementare.