Putin: Rusia nu are nimic împotriva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că nu are obiecții cu privire la aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană în urma deciziei istorice a Comisiei Europene de a sprijini cererea în acest sens a administraţiei de la Kiev, informează RADOR.
„Nu avem nimic împotrivă. Nu este un bloc militar. Este dreptul oricărei țări de a adera la uniuni economice”,
a spus Vladimir Putin vineri, întrebat fiind despre perspectivele aderării Ucrainei la UE.
Rusia a criticat de ani de zile încercările Ucrainei de a se alătura alianței militare NATO, problema devenind un conflict major între autorităţile de la Moscova și Occident. Înainte de a ordona ca zeci de mii de soldaţi să intre în Ucraina la sfârșitul lunii februarie, Vladimir Putin a cerut garanții legale din partea SUA că Ucraina nu va fi admisă în alianța militară.
Vineri mai devreme, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că administraţia rusească urmărește îndeaproape eforturile Ucrainei de a deveni membră a UE, în special pe fondul cooperării sporite în domeniul apărării dintre cele 27 de state membre ale blocului comunitar.
Chestiunea „necesită atenția noastră sporită, pentru că suntem cu toții conștienți de intensificarea discuțiilor în Europa pe tema consolidării componentei de apărare a UE”,
le-a spus dl Peskov jurnaliştilor.
Vorbind la forumul economic anual emblematic al Rusiei de la Sankt Petersburg, preşedintele Putin s-a întrebat retoric dacă este „recomandabil” ca UE să permită aderarea Ucrainei, spunând că ţara va avea nevoie de subvenții economice uriașe pe care alte state membre ale UE s-ar putea să nu fie dispuse să i le acorde. Comisia Europeană a recomandat vineri ca UE să desemneze Ucraina și Moldova drept candidate la aderare, o a treia fostă republică sovietică, Georgia, fiind rugată să îndeplinească anumite condiții înainte de a primi același statut.