Raluca Turcan confirmă egalizarea vârstei de pensionare. La ce vârstă se vor pensiona femeile?


Autor:    -  
granny, woman, senior
Fotografie de brenkee pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a vorbit din nou despre vârsta de pensionare, despre recalcularea pensiilor după o formulă nouă ce va include și indicele de corecție, dar și despre noua lege a pensiile, care va fi gata, potrivit spuselor sale, în 2022, relatează B1 TV.

Invitată în platoul postului de televiziune Digi 24, Raluca Turcan a precizat că

„Legea Pensiilor, cu recalcularea pensiilor, va fi gata, eu sper, la finalul anului 2022. Așa ne-am asumat în PNRR”, a subliniat fostul vicepremier.

În același timp, Raluca Turcan a menționat că își dorește ca România să aibă o lege a pensiilor care să nu mai necesite modificări pentru o perioadă de 50 de ani.

”Îmi doresc foarte tare să ajungem și noi, în România, ca și în alte țări, când ai o Lege a pensiilor, să nu se mai modifice vreo 50 de ani. Noi dorim să o prezentăm undeva la finalul celui de-al doilea trimestru, să o adoptăm în Guvern și apoi să fie transmisă Parlamentului”, a detaliat ministrul.

În acest context, ministrul Muncii a adăugat că își dorește ca vârsta de pensionare să fie aceeași și pentru femei și pentru bărbați, menționând că, în prezent, doar în România și Polonia există vârste diferite de pensionare pentru femei și bărbați.

„Pe actuala lege, noi avem un plan de egalizare a vârstei de pensionare spre 65 de ani, deja asumat până în anul 2030”, a spus Turcan, apoi a precizat că se merge spre „egalizarea vârstei de pensionare și în niciun caz să nu depășim vârsta de 65 de ani”.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!